Cezar Ouatu și iubita lui se “contrează” pe sexul copilului! Raluca Jurca: “Dacă seamănă cu tine, sigur arată ca Mowgli!”

Publicat: 15/01/2022 | 16:01

Cezar Ouatu și Raluca Jurca formează un cuplu de mai bine de doi ani, iar acum își fac planuri pentru a avea un copil. Diferența de 19 ani nu pare să îi incomodeze pe îndrăgostiți, care deja se gândesc la cum va arăta rodul iubirii lor, dacă va fi fetiță sau băiețel. CANCAN.RO a aflat, în exclusivitate, cum se conturează planurile pentru artist și consoarta lui.

Aflați la un eveniment monden, cei doi au fost surprinși într-un loc cel puțin neobișnuit, mai precis în lift. Tocmai acolo au început și tachinările cuplului, ce pare extrem de unit, în pofida “săgeților” pe care cei doi le aruncă unul către celălalt.

Cezar Ouatu și Raluca Jurca visează să devină părinți / Sursa Foto: Instagram.com

Aplicând zicala “Cine se tachinează, se iubește!”, Cezar și Raluca se complimentează în glumă la tot pasul: “Nu sunt aranjat, eu așa mă trezesc, doar îmi fac barba puțin, dar și Raluca la fel se trezește!”

Replica iubitei nu a întârziat, cu autoironie: “Nu se sperie când mă vede abia trezită, e OK!”

(CITEȘTE ȘI: CEZAR OUATU ȘI RALUCA JURCA ANIVERSEAZĂ DOI ANI DE RELAȚIE)

Până acum voia un „urmaș”, acum își dorește o „urmașă”!

Dacă, în interviurile trecute, Cezar Ouatu declara că își dorește ca un băiat să îi ducă numele mai departe, prioritățile par să se fi schimbat, efectul Ralucăi asupra cântărețului fiind unul absolut vizibil.

Cezar Ouatu și Raluca Jurca / Sursa Foto: Instagram.com

Acum artistul nu ar spune nu unei fetițe, la al cărei nume s-a și gândit: “Am ajuns la o maturitate și la o înțelepciune și mi-am dat seama prin proiectele mele cultural-educaționale că am foarte mare lipici la copii, dar toți nu sunt ai mei, vreau și eu unul! Și atunci sunt sigur că pot fi un tată ideal!”

“Dacă seamănă cu tine, sigur arată ca Mowgli!”

Tachinările celor doi nu s-au oprit nici când Cezar Ouatu și-a manifestat viziunea asupra poziției de părinte, asociind poziția de tată cu cea a unui personaj de desen animat, protector cu “puiul” său: “Am un fin mic, băiețel, dar am cam schimbat. Aș vrea să fiu un tată rău de fată, în sensul protector. Eu am tot timpul imaginea din «Cartea junglei» cu «Baloo», cum stă Mowgli pe pieptul lui. Așa am eu imaginea cu fetița mea care stă pe pieptul meu!”

Raluca nu a contenit să își dea cu părerea, ironizând viziunea ideală a iubitului său: “Dacă seamănă cu tine, sigur arată ca Mowgli!”

(VEZI ȘI: CEZAR OUATU, MESAJ ACID PENTRU ARTISTELE CARE APELEAZĂ LA PHOTOSHOP)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursă foto: Instagram.com

This browser does not support the video element.