CFR, bătută de Steaua Roșie și la Cluj!

Publicat: 27/08/2021 | 07:49

CFR Cluj a fost eliminată din Europa League, urmând a-și continua aventura europeană în Conference League.

După ce a fost învinsă de Steaua Roşie la Belgrad cu scorul de 4-0, campioana României a fost depășită de sârbi și în „Gruia” cu scorul de 2-1 (1-1). Duelul de pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca,  a început practic de la 1-0 pentru Steaua Roșie, Aleksandar Katai deschizând scorul în minutul 4 din penalty.

Croatul Gabriel Debeljuh (min. 34) a marcat pentru 1-1, acesta fiind și scorul cu care cele două echipe aveau să intre la cabine.

Sârbii au dat lovitura în minutul 53, după o gafă de proporţii a portarului Bălgrădean, care a degajat greşit la o minge în adâncime a oaspeţilor, iar Milan Pavkov a îndeplinit o simplă formalitate.

CFR Cluj a avut din nou șansa egalării în minutul 62 însă Deac a ratat penalty-ul obținut de Debeljuh în urma unui fault asupra sa făcut de Dragovic.

Campioana României a terminat meciul în 10 jucători după ce argentinianul Rodriguez a primit în miutul 78 al doilea cartonaş galben și implicit roșu. S-a terminat 2-1 pentru Steaua Roșie care va continua în grupele Europa League. De partea cealaltă, CFR Cluj va merge în grupele Conference League, cea mai nou competiție organizată de UEFA.