CFR Cluj ia viteză spre titlu în Liga 1!

Publicat: 31/03/2019 | 11:32

CFR Cluj s-a impus cu 1-0 (0-0) în duelul din „Gruia” cu Astra Giurgiu din etapa a III-a a play-off-ului Ligii I.

După debutul cu dreptul pe banca formației ardelene, Dan Petrescu a declarat că presiunea a fost una imensă la acest meci.

„A fost mai mare presiunea şi stresul decât la meciul cu Viitorul când am câştigat campionatul. Nimeni nu se aştepta să revin la CFR Cluj, după cinci victorii. Am venit într-un moment foarte bun şi s-a simţit şi la băieţi. Le-am transmis că tot ei vor face diferenţa, pentru că eu am venit, dar eu nu joc. Astra a arătat mai bine în primele 20 de minute, după care l-am trecut pe Ioniţă al doilea vârf, iar în momentul în care a intrat Moutinho am arătat mult mai bine”, a spus Dan Petrescu.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de fostul mijlocaș al FC Botoșani, Mihai Bordeianu în minutul 60.

„Mă bucur că am marcat, pentru că am luat trei puncte, iar Astra a făcut un meci foarte bun. Ei au venit aici şi au jucat foarte bine deşi nu s-au antrenat cum zicea lumea. Cred că de aproape trei ani nu am mai dat un gol, dar mă bucur, l-am aşteptat mult. Ni s-a pus eticheta asta că batem doar cu 1-0, dar important este că am câştigat şi să nu uităm că au fost şi meciuri în care am câştigat la scor. Sincer, azi nu am făcut cel mai spectaculos joc, dar repet, important este că am câştigat. Ar fi bun un X la FCSB – Craiova, dar important este ce facem noi. Nu purtăm de grijă celorlalţi. Numirea lui Dan Petrescu a fost decizia conducerii şi dacă ei au considerat că e cea mai bună soluţie noi suntem de acord”, a declarat Mihai Bordeianu la finalul partidei.

Cu cele trei puncte câștigate, CFR Cluj s-a distanțat la șapte puncte de Universitatea Craiova și la opt de FCSB, cele două urmând a se duela în această seară de la ora 20:30 pe „Național Arena”.

Programul etapei a III-a play-off

CFR Cluj- Astra Giurgiu 1-0

duminică, 31 martie

ora 20:30 FCSB- Universitatea Craiova

luni, 1 aprilie          

ora 20:30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe- Viitorul Constanța

Clasament play-off:

1 CFR Cluj-36 puncte

2 Universitatea Craiova- 29 puncte

3 FCSB- 28 puncte

4 FC Viitorul- 22 puncte

5 Astra Giurgiu- 21 puncte

6 Sepsi OSK Sf. Gheorghe- 19 puncte