Chelsea, victorie lejeră cu Lille pe „Stamford Bridge!”

Publicat: 23/02/2022 | 10:03

Chelsea Londra, deținătoarea trofeului Champions League, a făcut un pas important spre calificarea în sferturile de finală ale competiției, după victoria de pe „Stamford Bridge”, scor 2-0 (1-0) cu Lille.

Londonezii au deschis scorul în minutul 8 prin germanul Kai Havertz (min.8), după care şi-au dublat  avantajul prin americanul Christian Pulisic (min. 63). La adăpostul acestui avantaj, Chelsea pleacă mare favorită la calificare, returul acestui duel cu Lille din faza optimilor fiind programat în Franța pe 16 martie.

Thomas Tuchel, antrenorul londonezilor, a declarat la finalul jocului de pe „Stamford Bridge”, că victoria elevilor săi a fost pe deplin meritată.

„A fost un meci dificil, însă este o victorie meritată. Am fost excelenţi în primele zece minute, am avut ocazii şi am înscris primul gol, dar apoi am fost puţin prea pasivi, am jucat prea jos. Nu am fost însă niciun moment în pericol, ne-am apărat foarte bine la loviturile libere şi am rămas încrezători. Am reuşit încă o dată să nu luăm gol şi asta într-un mod foarte meritat. A trebuit să muncim din greu pentru a nu le oferi ocazii adversarilor. Am avut unele momente foarte bune, alte momente slabe, erori neprovocate, pierderi evitabile de mingi, care uneori ne-au făcut să suferim”, a declarat tehnicianul german.

În celălalt meci disputat aseară în manșa tur a optimilor Champions League, Villareal și Juventus au terminat nedecis, scor 1-1.

Rezultate tur optimi Champions League:
Paris Saint-Germain – Real Madrid 1-0 (0-0)
Sporting Lisabona – Manchester City 0-5 (0-4)
RB Salzburg – Bayern Munchen 1-1 (1-0)
Inter Milano – Liverpool 0-2 (0-0)
Chelsea – Lille 2-0 (1-0)
Villarreal – Juventus 1-1 (0-1)
Miercuri, 23 februarie
ora 22:00 Benfica – Ajax
ora 22:00 Atletico Madrid – Manchester United