Chiajna, la al patrulea succes consecutiv cu Ion Moldovan pe bancă!

De: Cancan
Publicat: 17/10/2017 | 11:24

Poli a ieşit la rampă în minutul 15, însă lipsa de inspiraţie a lui Doman a făcut ca goalkeeperul Caparco să intervină fără probleme, păstrând tabela neschimbată.

Peste alte cinci minute, Doman a fost blocat în ultimul moment de un apărător al ilfivenilor pentru ca în minutul 27 Bîrnoi să trimită perculos pentru Caparco de la 20 de metri, însă goalkeeperul ilfovean a fost din nou la datorie.

Peste numai un minut Concordia a reuşit să deschidă scorul prin Claudiu Bumba. Jucătorul de 23 de ani venit de la Dinamo a preluat simplu în careu şi nu i-a dat nico speranţă lui Vasile Curileac, reuşind astfel să marcheze cel de-al trilea său gol în cele patru jocuri disputate.

În minutul 32, şutul lui Vaşvari este respins în corner de Albu din apropierea liniei porţii, iar Chiajna intră la cabine cu avantaj minim pe tabela de marcaj.

Repriza secundă a început în nota de dominare a bănăţenilor, însă oaspeţii au proftat din plin de spaţiile libere din defensivă lăsate de timişoreni care alergau după egalare.

Aşa a apărut ocauia imensă a lui  Batin din minutul 65, atacantul Chiajnei reluând pe lângă poartă din poziţie excelentă.

Concordia i-a taxat pe bănăţeni pe contratac în minutul 81, Bumba reuşind dubla. Peste numai un minut s-a făcut 3-0, Batin reluând simplu din opt metri.

Pentru ilfoveni aceasta este a patra victorie consecutivă de când echipa a fost preluată de Ion Moldovan.

 

 

Iată echipele în ACS Poli Timişoara- Concordia Chiajna, scor 0-3

 

ACS Poli Timişoara: Curileac- V. Creţu, Bocşan, Melinte, Ciucur- Artean, Vaşvari (min. 72 Soljic)- A. Munteanu, Doman (min. 66 Curjuric), Bîrnoi (min. 57 Mailat)- Bianconi.

Antrenor: Ionuţ Popa

 

Concordia Chiajna: Caparco- Albu, Manasse, A. Marc, Fota- Bucşă- Grădinaru, Bawab (min. 67 Babic), M. Cristescu (min. 72 Bud),Cl. Bumba- P. Batin (min. 87 Pena).

 Antrenor: Ion Moldovan

Cristi P.