Chindia bate FC Voluntari și speră la play- off: „Nu mă tem de nimc în ultima etapă!”

Publicat: 05/04/2021 | 22:37

Chindia Târgovişte a învins FC Voluntari cu scorul de 1-0 (1-0) la Buzău, într-un meci din etapa a 29-a a Ligii I și a încins lupta la play-off. Unicul gol al partidei a fost înscris de Marco Dulca (min. 28), iar echipa antrenată de Emil Săndoi rămâne în cursa pentru play-off cu acest succes.

„E o victorie muncită, care ține aprins interesul din sezonul regular. Noi am încercat să îi temperăm, să păstrăm un echilibru. Își doresc mai mult de la fiecare joc pe care îl avem. Vom încerca, în speranța că se va întâmpla un rezultat pozitiv pentru noi în celelalte două jocuri. Nu pot să spun că eram convins, dar speram să ajungem aici. Sper să îi pot felicita și la finalul campionatului. Nu mă tem de nimic în ultima etapă. Eu nu pot să le țin pumnii celor de la Voluntari sau celor de la Dinamo, e și interesul lor. Sunt convins că peste tot sunt orgolii în joc”, a declarat Emil Săndoi.

În urma acestui rezultat, Chindia a acumulat 39 de puncte, apropiindu-se la două lungimi de FC Botoșani și Academica, echipe care ocupă ultimele două locuri eligibile în „top 6”.

„Mai avem un meci, sperăm să câștigăm și, dacă Dumnezeu este cu noi, să se încurce una dintre rivale și să se împlinească visul nostru. Sper să am evoluții cât mai bune. Este un pas important pentru mine, nu oricine ajunge să fie la Campionatul European. Din păcate, nu am reușit să joc acolo. Ultimul meci va fi dificil, dar noi avem mai multe puncte adunate în deplasare. Important este să reușim să ne îndeplinim obiectivul. Să sperăm că va ieși lumea în strada, dacă prindem play-off-ul”, a declarat și goalkeeprul Aioani.

Rezultate etapa 29 Liga 1
Academica Clinceni – Politehnica Iași 2-1
Gaz Metan Mediaş – Astra Giurgiu 0-0
FCHermannstadt – FC Argeș 4-1
FC Botoşani – Viitorul Constanța 1-0
UTA Arad – Sepsi OSK 2-0
FCSB – Universitatea Craiova 0-0
Chindia Târgovişte – FC Voluntari 1-0
CFR Cluj – Dinamo Bucureşti 1-0