Chinul prin care a trecut Daniela Crudu înainte să nască. „A zis că mă pune direct pe masa de operație”

Publicat: 15/06/2023 | 14:46
Daniela Crudu / Foto: Instagram

Daniela Crudu, fostă asistentă TV și model Playboy, a trecut printr-un chin greu de descris chiar înainte să nască. Se pare că vedeta a avut o sarcină cu probleme din cauza cărora a și născut cu o lună mai devreme. De asemenea, Cruduța a fost panicată pe toată perioada sarcinii, fiindu-i extrem de teamă să nu se întâmple ceva cu copilul.

Pe 3 mai 2023, Daniela Crudu a născut o fetiță perfect sănătoasă. Proaspăta mămică este extrem de fericită și a reușit să-și revină, deja, la o forma fizică demnă de invidiat, deși a trecut doar o lună și ceva de la naștere. Însă, chiar dacă acum totul este roz, se pare că ultimele luni din viața vedetei au fost un chin.

Cruduța și-a revenit complet după naștere

Recent, vedeta a acceptat invitația lui Dan Capatos de a participa la emisiune. Toată lumea a rămas uimită când au zărit-o pe Daniela Crudu, aceasta având o apariție răvășitoare. Nici nu se vede că în urmă cu o lună a trecut printr-o naștere și timp de opt luni în burtica ei a stat un copilaș. Cruduța arată excelent, fiind într-o formă fizică de invidiat. Nimeni nu poate să înțeleagă cum a reușit vedeta să arate atât de bine la doar o lună după ce a născut-o pe fetița ei.

”Cum arăți așa după sarcină? Ești bombă!”, „Dar unde ai ținut copilul ăla?”, „Cum arăți! 🔥 Zici că nici nu ai născut! Bravo ție! Te admir maxim, ești o femeie frumoasă, sinceră și reală!” sau „Wow …cum de nu ai burtică deloc după naștere?”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online care au văzut apariția Danielei Crudu la Dan Capatos.

Daniela Crudu arată fenomenal la doar o lună și ceva de când a născut / Sursă foto: Facebook

Prin ce a trecut Daniela Crudu înainte să nască

Nimic nu dă de gol chinul prin care a trecut fosta asistentă TV timp de câteva luni. Daniela Crudu a povestit despre momentele de tensiune pe care le-a avut înainte de nașterea fetiței, dar și despre prima interacțiune emoționantă cu bebelușa.

Vedeta a spus și că a născut mai devreme cu o lună față de data la care ar fi trebuit să aibă loc acest eveniment. În urma unuia dintre controale, doctorul care a supervizat sarcina Cruduței a sesizat că bebelușul nu mai mișca și din acest motiv a băgat-o, de urgență, în operație de cezariană.

Fosta asistentă TV știa despre faptul că avea sarcina destul de jos, dar a sperat ca totul să decurgă normal. Apoi, a trecut prin chinuri până când a născut și s-a putut convinge că micuța este bine.

”Am născut la 36 de săptămâni și 5 zile, aproape 8 luni. Am avut noroc cu doamna doctor. Am fost într-o urgență că nu mai mișca fetița. A avut o presimțire și mi-a zis că mă pune direct pe masa de operații”, a povestit Daniela Crudu în emisiunea lui Capatos.