Cine a ajutat-o pe Andra să ajungă vedetă: „Andra e mai mică decât noi…”

De: Cancan
Publicat: 15/06/2019 | 18:47

Andra este o cântăreață apreciată de toată lumea. Însă puțini oameni își mai amintesc începuturile celebrei artiste. 

Este cunoscut faptul că Andra a cochetat cu muzica de când era foarte mică. Artista a participat la mai multe concursuri însă puțini sunt cei care știu cine a remarcat-o prima oară. Ei bine, solista a fost remarcată de Fuego, care a şi premiat-o în cadrul unui concurs, iar Raoul, care a crezut în talentul ei artistic, i-a fost primul impresar.

„Andra e mai mică decât noi, e din altă generaţie, dar ne-am cunoscut când eram mici. Eu făceam parte din juriul unui festival la care Andra a participat şi alături de ceilalţi membri, la Casa de Cultură din Turda, i-am acordat trofeul, spunând încă de pe atunci că va deveni o mare artistă pentru că are o voce fenomenală. Aşa a şi fost! Primul ei impresar a fost chiar Raoul, iar ulterior Andra a devenit cunoscută, iar azi este una dintre cele mai iubite artiste ale noii generaţii. Apreciez enorm determinarea ei, talentul măreţ şi sunt bucuros că am putut sesiza, la timpul potrivit, glasul ei nemaipomenit”, a declarat Fuego pentru click.ro (CITEȘTE ȘI: IONEL DĂNCIULESCU ȘI SOȚIA, VACANȚĂ DE VIS ÎN GRECIA! CUM ARATĂ MIKI ÎN COSTUM DE BAIE)

Și Raoul are numai cuvinte de laudă la adresa cântăreței, pe care a și ajutat-o mult.
„Cu Andra sunt din acelaşi oraş, Turda, un oraş mic. Eu am făcut parte din începuturile Andrei, prin mine a ajuns ea la Bucureşti. E o prietenă dragă, iar până la Costi Ioniţă a fost un drum pe care a trebuit să-l facă. Norocul şi talentul au făcut-o să ajungă şi la Costi. Ea a fost în televiziune şi la Teo înainte să ajungă la el”.