Cine a fost declarat, de fapt, cel mai bogat român în 2022. Nu, nu este Ion Țiriac!

Publicat: 04/01/2023 | 21:11

Majoritatea românilor bogați din România au înregistrat creșteri mari de avere în 2022. În timp ce unii cred că pe primul loc se află Ion Țiriac, alții nici nu se gândesc despre cine ar putea fi vorba. Cert este că au o avere impresionantă și i-au depășit cu mult pe cei care se află pe locul 2 și 3 în clasament.

Topul Forbes al celor mai bogați oameni din România include un număr de 26 de miliardari în lei, adică cu 8 mai mulți decât în 2021. Averea netă adunată a miliardarilor în lei este de peste 84 de miliarde de lei și se află în creștere cu aproape 20 de miliarde de lei comparativ cu anul 2021. Ei bine, în top 3 stau cei mai bogați afaceriști, însă pe locul 1 nimeni nu a bănuit cine ar putea fi.

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, cei mai bogați români în 2022

Este vorba despre frații Dragoș și Adrian Pavăl care au investiții în sectorul imobiliar și reprezintă o cursă neîntreruptă fără „pauze de respirație”. Aceștia își calculează bine pașii și se adaptează rapid la condițiile pieței. Astfel, averea lor ajunge la 13 miliarde de lei, potrivit Forbes.ro

Frații Dedeman, cei mai bogați români în 2022 (Sursă: Arhivă Presă)

CITEȘTE ȘI:CE AU PĂŢIT MAI MULŢI TINERI DIN BOGAŢI, JUDEŢUL ARGEŞ, DUPĂ CE S-AU PLIMBAT ÎN BENA UNEI MAŞINI, PLINĂ CU APĂ? IMAGINILE AU DEVENIT VIRALE

Ion Țiriac se află pe locul 2 în topul celor mai bogați români ai anului 2022

Țiriac Holdings integrează în prezent peste 40 de companii private care activează în domenii precum comerț auto, servicii funerare, operațiuni leasing, imobiliare, supraveghere și protecție, dar și transport aerian. Ion Țiriac este cunoscut pentru Banca Comercială Ion Țiriac, prima bancă privată de la noi din țară care a fost înființată în anul 1990.

Acesta și-a vândut în urmă cu mai bine de 7 ani pachetul de acțiuni către un grup italian. Entitatea a devenit Unicredit Bank, iar în aceeași perioadă, Metro Group a fost vândut de către afacerist. Ei bine, averea sa atinge pragul de 8,5 miliarde lei.

CITEȘTE ȘI:SI BOGATI AU PORNIT DE JOS! IERI SARACI LIPITI, AZI PLINI DE BANI

Ion Țiriac, pe locul 2 în clasamentul celor mai bogați români (Sursă: Arhivă Presă)

Pe locul 3 se află Daniel Dines care a pierdut primul loc în clasament, iar averea lui a înregistrat suma de 8 miliarde de lei anul trecut. Toate acestea potrivit aceleiași surse.