Cine era Mihaela, românca ucisă de iubitul italian în fața unui supermarket din Italia

Publicat: 24/05/2020 | 18:48

O româncă de 44 de ani a fost ucisă cu patru focuri de armă în parcarea unui supermarket Auchan din localitatea Cuneo, Italia. Femeia trăia de mai bine de 15 ani în Italia.

Mihaela Apostolidis avea 44 de ani, era originară din București și trăia de mai bine de 15 ani în Italia. Femeia era ospătăriă într-un local. Șeful româncei avea numai cuvinte de laudă la adresa ei, spunând că era muncitoare iar dispariția ei este o pierdere uriașă.

„Era o fată nemaipomenită, nu-mi vine să cred că militarul ăla a omorât-o, Lucra aici ocazional, câteva zile pe săptămână. Trăia de cel puțin 15 ani în Italia și știu că mai întâi a lucrat în alte cluburi de noapte, în Cuneo și apoi în Verzuolo. Era o fată extraordinară, moartea ei e o tragedie imensă pentru cine o cunoștea”, a declarat patronul restaurantului pentru Targatocn.

Tragedia s-a petrecut, vineri după-amiază, când Mihaela Apostolides, născută la București, dar rezidentă în Saluzzo, a fost împușcată mortal de Francesco Borgheresi, militar din Florența în vârstă de 42 de ani, despre care presa italiană susține că ar fi partenerul ei. (CITEȘTE ȘI: MARGHERITA DE LA CLEJANI, PRIMA REACȚIE ÎN ONLINE, LA 5 DIMINEAȚA, DUPĂ SCANDALUL MONSTRU PE CARE L-A PRODUS: “EU ÎMI FAC…”)

La sosirea la fața locului, polițiștii au găsit-o pe româncă într-o baltă de sânge, într-un autoturism Fiat Panda, pe scaunul din dreapta. Ea fusese împușcată de trei ori în zona pieptului și o dată în mână.

Potrivit lastampa.it, cei doi se cunoșteau de aproximativ doi ani și au venit împreună în parcarea magazinului. Francesco Borgheresi ar fi sunat singur la poliție, pentru a anunța crima.