Cine era tânărul care a ars de viu după ce și-a făcut un selfie pe vagonul unui tren de marfă

De: Cancan
Publicat: 13/11/2018 | 20:07
Cine era tânărul care a ars de viu după ce și-a făcut un selfie

Tânărul care a ars de viu marți, după ce s-a electrocutat în Gara Onești, unde se urcase pe vagonul unui tren de marfă ca să-și facă un selfie, a fost identificat de polițiști.

Băiatul era un elev de 15 ani din localitatea Brusturoasa, care învăța la un liceu profesional din municipiul în care s-a petrecut tragedia. De altfel, el se afla în „Săptămâna altfel” la școală, urmând ca anchetatorii să stabilească dacă, atunci când a murit, era în timpul programului școlar. Elevul se pare că se afla cu mai mulți colegi atunci când s-a urcat pe vagon, fiind singurul care a avut acest curaj.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că pompierii care au intervenit au aşteptat scoaterea de sub tensiune a liniei electrice. (CITEȘTE ȘI: INCENDIU CU URMĂRI TRAGICE LA BUZĂU! UN COPIL DE DOAR DOI ANI A ARS DE VIU)

Am fost solicitaţi să intervenim în Gara Oneşti unde se pare că un tânăr s-ar fi urcat pe un vagon al unui tren de marfă pentru a-şi face un selfie, linia fiind electrificată şi alimentată cu 27.000 de volţi. În momentul în care s-a urcat pe vagon s-a produs un arc electric iar tânărul a fost electrocutat, a luat foc şi a murit carbonizat. Pompierii care au intervenit au aşteptat scoaterea de sub tensiune a liniei electrice, pentru că, altfel, ar fi fost foarte periculos.”, a spus Andrei Grecu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Creţu, a declarat, la rândul său că la locul incidentului au intervenit şi poliţişti de la Ordine Publică şi de la Transporturi Feroviare. (VEZI ȘI: VIDEO. MOARTE CUMPLITĂ PENTRU UN BĂTRÂN DIN DÂMBOVIȚA. A ARS DE VIU ÎN CASĂ)

„Se fac verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc acest nefericit incident şi s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a spus Creţu.