Cine este asistentul lui Botezatu, implicat in furtul secolului? Petre Condrat ar fi incercat sa intermedieze vanzarea tablourilor

De: Cancan
Publicat: 25/01/2013 | 15:37
Petre Condrat

Potrivit unor surse judiciare, unul dintre cei mai apropiati barbati din viata lui Bote, asistentul lui, ar fi cel care a incercat intermedierea vanzarii tablourilor furate.

Este vorba, potrivit acestor surse, de Petre Condrat, zis Pete, unul dintre manechinii favoriti ai lui Catalin Botezatu, cvadruplu campion la caiac canoe, asistent si sofer al designerului. 

De altfel, cei doi au fost prezenti la audierile de astazi, fiind vazuti impreuna cand au iesit de la DIICOT in jurul orei 14.30.

Pete face furori cu trupul sau plin de muschi la prezentarile lui Catalin Botezatu, femeile suspinand adanc dupa el, mai ales daca apare la bustul gol, imbracat numai in chiloti.

El este renumit ca fiind unul dintre cei mai apropiati oameni din viata lui Catalin Botezatu, fiind vazut foarte des in compania acestuia. 

Se pare ca Pete şi un cetăţean moldovean s-au întâlnit cu omul de afaceri Constantin Dinescu la o prezentare de modă. Cei doi i-ar fi propus omului de afaceri să cumpere cele două tablouri, evaluate la 60 de milioane de euro. Dupa ce le-a aflat valoarea, Dinescu a refuzat sa le mai cumpere, si a spus totul politistilor.

Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru au fost arestaţi pentru modul organizat în care au acţionat, pentru comiterea faptei pe teritoriul unui stat străin şi pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, a motivat instanţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, care a admis în 21 ianuarie propunerea DIICOT.

Judecatorii au arestat trei romani care au furat opere de mare valoare, insumate la peste 300 de milioane de euro, semnate de Picasso, Matisse, Monet si Gauguin.

Mai multe tablouri de mare valoare au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam, o instituţie care expune mai ales opere semnate de Pablo Picasso şi Vincent Van Gogh. Jaful a avut loc pe 16 octombrie 2012.

Astfel, din muzeu au dispărut, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, şapte pânze, printre care tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet şi Paul Gauguin, estimate impreuna la peste 300 de milioane de euro.

Hotii au reusit sa intre abuziv, sa fure tablourile si sa dispara cu ele in mai putin de doua minute.

Obiectele de arta furate au fost imprumutate muzeului Kunsthal din partea Fundatiei Triton, o fundatie privata a familiei decedatului Willem Cordia, un investitor olandez si colectionar de arta.