Cine s-a bucurat de trofeu, în timp ce Zanni își sărbătorea victoria

Publicat: 11/07/2021 | 16:32

Zanni este marele castigator al trofeului în valoare de 50.000 de euro. În timp ce se bucura de gloria lui, o altă persoană a pus mâna pe râvnitul trofeu Survivor România 2021.

Jurnalista Cornelia Ionescu a reușit să pună mâna pe trofeul Survivor România 2021.

În acest an, Finala a avut loc într-un format diferit, dar chiar și premiul cel mare a trecut prin mai multe modificări, fiind mult mai greu acum.

„Oamenii când câștigă ceva nu mai sunt atenți, iar eu sunt întotdeauna pe fază. Am durat ceva și o să vedeți despre ce e vorba! Am aici trofeul Survivor România. E foarte greu! Zanni s-a dus la petrecere, n-a mai fost vigilent, am fost atentă și am prins trofeul. Anul trecut am mai ridicat trofeul acesta, am spus că este o glumă. L-am împrumutat un pic pentru dunmneavoastră, să îl vedeți cât de bine arată.

Anul trecut avea 8 kilograme, acum sunt sigură că are mult mai mult. Este mult mai greu. Organizatorii schimbă trofeul an de an, vor să vă surprindă cu tot felul de lucruri. Eu pot să vă prezint în exclusivitate acest trofeu masiv. Sunt a doua persoană din Republica Dominicană, după Zanni, care a pus mâna pe acest trofeu”, a dezvăluit Cornelia Ionescu, corespondent din Republica Dominicană.

VEZI ȘI: Alex Velea, primele declarații după ce Zanni a câștigat Survivor România: “E începutul unei cariere de succes. Dumnezeu a fost lângă el”

Ce va face Zanni cu premiul cel mare

Zanni a mărturisit încă de la începutul competiției că visul lui este să își cumpere propriul apartament, iar premiul Survivor România 2021 îi va face visul realitate.

„Visul meu era să îmi iau un apartament, vreau să mă mut de la cămin. Cu acest premiu o să fac, mă gândesc cum intru în apartament, cum îl mobilez. Vă mulțumesc că ați câștigat timp alături de mine”a spus Faimosul.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult