„Ciobi”: „Ne dorim foarte mult să câştigăm acest joc!”

Publicat: 16/12/2018 | 11:31

Liviu Ciobotariu, antrenorul principal al formației FC Botoșani a declarat că se aşteaptă la un duel greu şi crede că meciul va fi unul de care pe care, adversarii dorindu-şi la rândul lor cele trei puncte puse în joc.

Ne dorim foarte mult să câştigăm acest joc. Din punctul nostru de vedere, băieţii sunt foarte motivaţi. Va fi un joc destul de greu pentru noi. Întâlnim poate cea mai titrată echipă din România, o echipă puternică, o echipă foarte echilibrată în toate compartimentele, care nu mai are nici un fel de prezentare. Au un moral bun. Şi ei vin după o victorie şi după un joc foarte bun cu Viitorul. Au câştigat cu 2-0 pe fondul unui joc foarte bun, dar noi jucăm acasă. Într-un fel noi suntem datori faţă de suporterii noştri, pentru că jocul pe care l-a disputat acasă cu Poli Iaşi a fost foarte greu de gestionat pentru noi. Sunt convins că echipa o să arate foarte bine la ora jocului, din toate punctele de vedere, şi fizic, şi motivaţional, suntem pregătiţi să facem un rezultat pozitiv cu FCSB”, a declarat Liviu Ciobotariu.

Antrenorul principal al FC Botoşani a ţinut să le atragă atenţia elevilor săi vis-a-vis de faptul că la experienţa pe care o au, roş-albaştrii taxeaxă imediat orice greşeală, cerându-le concentrare maximă la ora jocului.

Fiecare jucător în parte este conştient de miza jocului. Jucătorul în momentul în care joacă cu echipe de top şi trebuie să recunoaştem că FCSB este o echipă de top, se automotivează, îşi doreşte să dea cel mai bun randament. Este normal. Toţi jucătorii îşi doresc să câştige împotriva echipelor mari, în special jucând acasă, unde sper să avem susţinerea suporterilor. Trebuie să fim foarte bine organizaţi, trebuie să facem cât mai puţine greşeli, pentru că, în momentul în care joci cu o echipă de talia FCSB, orice greşeală te costă şi este greu de remontat”, a conchis „Ciobi”.

Partida dintre FC Botoșani și FCSB va avea loc de la ora 20:00 și va fi transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.