„Ciobi” vrea „gladiatori” pe teren cu oltenii: „Ce s-a întâmplat cu voi? Sunteți aceeași! Trebuie să recâștigați acel spirit de luptă, să fiți din nou gladiatori!”

Publicat: 23/11/2018 | 15:57

Liviu Ciobotariu – antrenorul principal al FC Botoșani – a declarat într-o conferință de presă că se așteaptă la o partidă extrem de dificilă, luni, pe „Municipal”, cu Universitatea Craiova.

Tehnicianul a afirmat că a vorbit foarte mult cu noii săi elevi de când a preluat echipa și le-a cerut acestora să-și regăsească determinarea și „răutatea” pe care au avut-o de la promovarea în Liga I, însă pe care, surprinzător, au pierdut-o între timp.

„Va fi un joc dificil pentru noi, pentru că întâlnim echipa de pe locul 3, CS Universitatea Craiova, o echipă bună, cu jucători care pot face diferența, însă eu am încredere în echipa mea, i-am simțit în scurtul timp pe care l-am avut la dispoziţie că sunt foarte motivaţi. Ne dorim foarte mult să câştigăm această partidă. Totul va depinde de determinarea noastră în teren pe care sunt convins că o să o avem. Am vorbit cu jucătorii, au mai fost perioade de acest gen şi ce pot să promit suporterilor e că echipa va avea determinare, va avea atitudine. Suntem pregătiţi din toate punctele de vedere şi încă o data ne dorim să câştigăm acest joc”, a declarat Liviu Ciobotariu.

De altfel, în primul său discurs în care a fost „uns” ca principal al FC Botoșani, „Ciobi” le-a transmis jucătorilor că trebuie să recâștige în cel mai scurt timp acel spirit de luptă pentru care au fost recunoscuți de toate grupările din Liga I.

„Am văzut meciul vostru cu CFR și nu mi-a venit să cred ce am putut vedea. Lipsă totală de reacție, de agresivitate, de răutate, de atitudine. Eu când veneam ca adversar aici plecam cu jucători pe targă, jucători bandajați. Ce s-a întâmplat cu voi? Sunteți aceeași! Trebuie să recâștigați acel spirit de luptă, să fiți din nou gladiatori!”, le-a transmis Liviu Ciobitariu elevilor săi în vestiar.

Partida FC Botoșani- Universitatea Craiova, meci contând pentru etapa a XVI-a a Ligii I va avea loc luni de la ora 20:30, duelul fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.