Cioroianu incalca legea din cauza dezvaluirilor Cancan

De: Cancan
Publicat: 16/07/2007 | 00:00

ASCENSIUNE. Cioroianu si iubita sa au intrat in lumea miliardarilor TERGIVERSARE. Cand il va aduce la ordine premierul Tariceanu pe contravenientul din subordinea sa? Indisciplinat. Ministrul de Externe al Romaniei, Adrian Cioroianu, se dovedeste incapabil sa respecte cele mai elementare reguli din fisa postului sau, el aflandu-se in acest moment in ilegalitate, din cauza nedepunerii declaratiei de avere, situatie unica la nivelul Guvernului. Motivul e foarte simplu: dezvaluirile recente ale ziarului nostru Bogdan Tiberiu Iacob Adrian Cioroianu este, in acest moment, singurul ministru din guvernul Tariceanu care refuza cu indarjire sa isi faca publica declaratia de avere. Lucru extrem de grav, mai ales din cauza unor anumite circumstante care nu ii indulcesc deloc situatia. Mai exact, Cioroianu a fost criticat deja, in mai multe randuri, de catre presa, cot la cot cu alti colegi de cabinet, pentru incalcarea Legii nr. 115 privind declararea averilor. Dupa articolele din media, restantieri precum Paul Pacuraru si Cristian Adomnitei s-au executat si si-au facut publice averile. Ministrul de Externe, ba! Or, daca nici dupa scandaluri de presa ministrul nu intra in legalitate, devenind un caz unic, inseamna ca nu e nici uituc, nici prea ocupat. Ci ca are probleme majore in a-si justifica averea si prefera sa se faca, vorba aia, ca ploua. Vinovat e, mai mult ca sigur, ziarul Cancan. Asta pentru ca, in luna mai, cand noii ministri lucrau de zor la declaratiile de avere, conform legii, ziarul nostru a dezvaluit ca Adrian Cioroianu tocmai s-a mutat intr-un superapartament din Cartierul Francez, zona miliardarilor, unde locuieste impreuna cu iubita sa, soprana Alexandra Coman. Din investigatiile noastre, apartamentul ministrului costa in jur de 400.000 de euro, la care se adauga un loc de parcare exterioara de 20.000 de euro si unul de parcare subterana de 33.000 de euro, impreuna cu o boxa. Cam mult pentru un cadru universitar tanar, care in precedenta declaratie de avere, cea de senator, spunea ca are doar 50% dintr-un un teren de 5.000 de metri patrati, in proportie de 50%, in localitatea Baltesti-Prahova, cu valoarea de impozitare 2.000 de lei si cam atat. Zero case, zero masini. Veniturile realizate anul trecut au fost de 94.698.634 lei din salariul de cadru universitar, la care se adauga 88.294.116 lei din colaborari la revista „Dilema Veche” si 116.634.515 lei provenind din dividende de la o firma media, la care se adauga, evident, salariul de senator. Este evident, in concluzie, ca Cioroianu nu are cum sa justifice aparitia, peste noapte, in „portofoliul” sau a unor achizitii atat de costisitoare. Nici macar un credit bancar nu l-ar fi ajutat, pentru ca nu ar fi putut justifica avansul.

Ministrul de Externe risca demiterea din functie

Asa ca ministrul a ales calea cea mai comoda, a refuzului de a-si declara oficial averea chiar dupa trei luni, pentru a mai castiga timp. Cu riscul de a declansa un alt scandal, pentru ca scurgerea a 15 zile de la instalarea in functie fara declararea averii duce, conform legii (art. 6, alin. 4), la declansarea din oficiu a unui control al organelor competente, adica Agentia Nationala de Integritate. Ce risca ministrul? Potrivit legii, sanctionarea disciplinara, care poate merge pana la eliberarea din functie si decaderea din dreptul de a exercita o demnitate sau o functie publica pe o perioada de trei ani dupa eliberarea sau revocarea din functie.