Ciprian Deac nu-și explică criza de la campioană: „Ceva ne lipsește, ceva s-a schimbat! Nu mai suntem echipa de anul trecut!”

Publicat: 17/02/2019 | 10:33

Ciprian Deac, unul din jucătorii reprezentativi ai campioanei, a declarat la finalul partidei pe care CFR Cluj a terminat-o nedecis în Gruia, scor 1-1 cu Astra Giurgiu, că nu-și explică criza de la echipă, liderul la zi al Ligii I fiind fără victorie în 2019.

Deac a recunsocut că atmosfera la echipă nu mai este cea de anul trecut însă a spus că nu știe care sunt cauzele acestei căderi.

„Este păcat, am avut 1-0, am avut un om în plus… Azi am avut 1-0, am fost egalați dintr-o deviere. E clar că nu mai suntem echipa de anul trecut, ceva ne lipsește, ceva s-a schimbat. Să sperăm că vor remedia cât mai repede această problemă. După ce se va intra în play-off, vom fi care pe care. Nu știu ce se întâmplă, în cantonament, ne-am pregătit bine, am arătat o formă bună și când au început meciurile oficiale, nu ne mai regăsim. Să sperăm că vom reveni cât mai repede (…) Va fi greu meciul cu Iași, joacă foarte bine pe teren propriu. La ce moral avem, ne va fi greu și cu o echipă de Liga a II-a”, a declarat Ciprian Deac.

 

Programul etapei a XXIV-a:

FC Viitorul – Poli Iași 0-1       

FC Hermannstadt – „U“ Craiova 0-1

CFR Cluj – Astra Giurgiu 1-1

 

Duminică, 17 februarie

ora 15.00: FC Voluntari – Dunărea Călărași

ora 17.30: Gaz Metan Mediaș – Sepsi

ora 20.00 Dinamo – FC Botoșani

 

Luni, 18 februarie

ora 20.00: Concordia Chiajna – FCSB

                                 

Clasament Liga I

1 CFR Cluj 24 13 9 2 37-16 48

2 CSU Craiova 24 13 6 5 40-19 45

3 FCSB 23 13 5 5 44-25 44

4 Astra Giurgiu 24 9 9 6 33-22 36

5 FC Viitorul 24 10 4 10 25-27 34

6 Poli Iași 24 10 4 10 28-35 34

7 Sepsi 23 9 6 8 31-24 33

8 FC Botoșani 23 8 8 7 28-30 32

9 FC Hermannstadt 24 8 5 11 23-27 29

10 Gaz Metan Mediaș 23 7 8 8 24-30 29

11 Dinamo București 23 7 7 9 26-34 28

12 Dunărea Călărași 23 4 9 10 16-25 21

13 Concordia Chiajna 23 4 5 14 17-40 17

14 FC Voluntari 23 3 7 13 25-43 16