Clasic sau cu ornamente realizate in casa?

De: Cancan
Publicat: 21/12/2009 | 00:00

Se poarta stilul clasic Impodobirea bradului este o arta, s-au ingramadit creatorii de moda sa declare! La momentul actual ai o varietate de decoratiuni pentru ornarea bradului si poti opta catre cel clasic, folosind ornamente cumparate din magazine sau poti alege decoratiuni realizate chiar de tine, in casa. Pomul de Craciun trebuie sa fie stralucitor, asa ca, daca optezi spre stilul clasic, impodobeste-l cu multe luminite! Un brad superb este un pom inalt, impodobit cu o instalatie electrica bogata in beculete cu figurine (stelute, Mos Craciun, lumanari etc.), cu perdea de beculete cu sfere multicolore si asezata circular in brad. Ca sa nu ai neplaceri, inainte sa incepi procesul de decorare este bine sa verifici daca firele instalatiei sunt bine prinse si daca beculetele sunt fixate corect! Diversitatea culorilor va atrage mai mult privirile admiratorilor. Daca vrei sa ai cel mai frumos brad, imbraca-l in globuri bleu si stelute aurii! Sunt la moda si globurile argintii si rosii, care dau o nota si mai interesanta pomului. Pentru a impresiona musafirii, orneaza-ti pomul doar in alb si auriu sau, pentru aspectul de camin primitor si confortabil, combina doar rosu si crem. Nu uita sa pui si o figurina de Mos Craciun, dar si cateva lumanari electrice, la mare moda in acest sfarsit de an. Avand in vedere ca bradul este bucuria copiilor, poti folosi si o serie de ornamente confectionate din plastic, cum ar fi fundite, reni, ingerasi sau bastonase. Nu trebuie sa-ti lipseasca din brad steaua care i-a ghidat pe cei trei magi spre locul nasterii Mantuitorului Iisus Hristos! Ea trebuie sa fie mare si stralucitoare. Confectionati-le singuri Foarte sigure pentru copii, si moderne in acelasi timp, sunt ornamentele din lemn. La fel de atractivi pentru cei mici sunt ingerasii, renii si oamenii de zapada decupati din hainutele care le-au ramas mici. Cu putin talent poti croseta niste figurine superbe pentru impodobirea bradului copiilor. Pentru decorare mai poti folosi si biscuiti in forma de ursulet, semiluna, pesti sau poti agata felii de fructe de sezon (mere, portocale, lamai). Il poti stropi si cu pudra de talc, pentru a da efectul de nea. Impodobind pomul de Craciun cu ornamente facute de tine ii vei stimula creativitatea copilului. Un motiv in plus sa optezi pentru acest stil natural.