COD GALBEN de zăpadă spulberată şi vânt puternic!

De: Cancan
Publicat: 23/02/2017 | 07:46
Meteorologii au emis cod galben de zăpadă şi vânt.

Joi, în intervalul orar 7:00 – 10:00 dimineaţa, în zonele: judeţul Buzău – zona de munte, judeţul Prahova – zona de munte, judeţul Argeş – zona de munte şi judeţul Dâmboviţa – zona de munte, se vor semnala la altitudini de peste 1600 m intensificări ale vântului, ce vor atinge şi depăşi la rafală 80 – 90 km/h si izolat 100 km/h. Fenomene asociate: zăpadă spulberată.

De asemenea, de la ora 5:00 până la ora 11:00, în judeţul Bacău, judeţul Neamţ – zona de munte şi judeţul Suceava – zona de munte, se vor semnala intensificări locale ale vântului ce vor atinge şi depăşi la rafală 55…60 km/h, iar la munte, la altitudini de peste 1400 m, rafalele vor atinge şi depăşi 70…80 km/h, izolat 100 km/h.

O altă atenţionare valabilă în intervalul orar 2:30 – 8:00 a fost emisă pentru judeţul Cluj – zona de munte. Se vor semnala la peste 1400 m altitudine, intensificări ale vântului care la rafală vor depăşi 70…80 km/h, izolat 100 km/h.