Cod roșu activat, după ce o persoană a murit, în urma unui accident rutier! Alte șapte victime ale impactului au ajuns la spital

Publicat: 25/02/2018 | 23:34

Una dintre cele opt persoane rănite în accidentul de circulaţie care a avut loc duminică seara, pe DE 581, în localitatea Şapte Case, a decedat, au anunţat oficiali ai Prefecturii Vaslui.

Potrivit acestora, este vorba despre conducătorul auto aflat la volanul autoturismului înmatriculat în judeţul Vrancea.

Un grav accident de circulaţie a avut loc, duminică seara, pe DE 581, în localitatea Şapte Case, autorităţile activând Planul Roşu de intervenţie.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui, în accident au fost implicate două autoturisme, iar la faţa locului au fost trimise două autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, două ambulanţe SMURD, o ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă şi trei echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

„În accident au fost implicate două autoturisme, unul înmatriculat în Republica Moldova şi unul în judeţul Vrancea. Au rezultat opt victime. O victimă încarcerată în stop cardio – respirator a fost preluata de SMURD-TIM, două victime au fost preluate de maşini ale Serviciului de Ambulanţă, iar cinci victime au fost transportate cu autospeciala de transport personal şi victime multiple. Toate persoanele sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs evenimentul rutier.

Sursă: Agerpres

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult