Codruța Filip și Valentin Sanfira s-au căsătorit. Ce rochie de mireasă inedită a purtat cântăreața

Publicat: 17/10/2022 | 13:55

Codruța Filip și Valentin Sanfira și-au legat destinele weekendul acesta. Cântăreții au avut peste 500 de invitați. Rochia de mireasă pe care a purtat-o Codruța a șocat pe toată lumea. Iată cum au arătat artiștii, în cea mai importantă zi din viața lor. 

Nuntă mare în showbizul românesc. Interpreții de muzică populară, Codruța Filip și Valentin Sanfira, s-au cununat, sâmbătă, în fața lui Dumnezeu. Cei doi artiști au avut o nuntă ca în povești, cu invitați deosebiți și o atmosferă pe măsură.

Codruța și Valentin au fost nevoiți să amâne nunta, din cauza pandemiei, pentru data de 15 octombrie 2022. Nunta a fost împărătească, iar ținutele Codruței au primit numai laude și numeroase comentarii de apreciere. Cântăreața a ales ca în timpul zilei să poarte o rochie de mireasă impresionantă, iar pe seară, și-a uimit invitații cu două ținute, ce au ieșit din tipare.

Ce ținute a purtat Codruța

Codruța a strălucit într-o rochie de mireasă superbă, cu mâneci lungi și cu trenă în formă de trandafiri. A ales o coafură cu bucle, iar machiajul a fost unul finuț ce-i scotea trăsăturile în evidență.

Pentru seară, cântăreața a ales o salopetă complet albă, iar accesoriul, respectiv o pălărie mare sub forma unui trandafir, a atras privirile tuturor. Mireasa nu s-a rezumat doar la atât, căci, după numai câteva ore, Codruța a ales să-și schimbe salopeta cu un costum alb, pantalon și sacou, iar în picioare a purtat o pereche de pantofi sport Gucci. Mirele a ales un costum complet negru, cu cămașă albă și papion negru.

Rochia de mireasă pe care a purtat-o Codruța în timpul zilei/ (sursă foto: Instagram)

(CITEȘTE ȘI: Bursucu a călcat strâmb! O cântăreață de muzică populară de la noi din țară a recunoscut că ex-prezentatorul de la Teo Show i-a făcut avansuri. Cum a reacționat soțul artistei: ”Lasă, că mă întâlnesc eu cu el”)

Ce a declarat Valentin Sanfira despre partenera sa de viață

Cei doi interpreți formează un cuplu de patru ani, atât în plan personal, cât și profesional. Tineri, frumoși carismatici și talentați, au câștigat rapid simpatia publicului. Valentin declara, în trecut, că a fost dragoste la prima vedere și că nu a mai trăit acest sentiment niciodată.

„M-am îndrăgostit de ea într-o secundă și am uitat de tot în acele clipe. Nu mi s-a întâmplat acest lucru niciodată, mai ales că eu am mai avut până acum relații și ea știe acest lucru, nu i-am ascuns nimic. M-am uitat la ea și mi-am zis în gând: «Doamne ce fată frumoasă și simplă, așa cum mi-am dorit eu»!”, mărturisea interpretul pentru Știri Directe.