Colegii lui se antrenează în Slovacia, iar el… Ce face Alibec singur acasă, la Bucureşti… Avem imaginile!

De: Cancan
Publicat: 17/06/2017 | 00:00

Denis Alibec s-a accidentat la antrenamentele echipei naţionale şi nu a putut fi recuperat la timp pentru a pleca alături de colegii săi de la FCSB în cantonamentul din Slovacia. Atacantul acuză o durere de origine inflamatorie în zona pelvisului şi a rămas la Bucureşti, unde urmează un program de recuperare prescris de medic. (VEZI AICI: Nu s-a putut abţine şi… Cum l-am filmat la 4 dimineaţa pe Alibec)

CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, l-a întâlnit pe favoritul lui Gigi Becali pe o stradă din Capitală, în timp ce intra într-un local pentru a-şi cumpăra mâncare. Alibec nu a zăbovit prea mult înăuntru. A ales un meniu recomandat special pentru sportivi, a plătit, după care s-a dus acasă pentru a devora preparatele.

Atacantul a demonstrat că nu are ifose de vedetă şi a ales mâncarea la pachet în detrimentul celei din restaurantele de lux din Bucureşti. De precizat că Alibec urmează un meniu strict şi nu mai doreşte să acumuleze kilograme. A înţeles că trebuie să aibă foarte mare grijă la alimentele pe care le consumă dacă vrea să-şi menţină forma de zile mari în care se află de câteva luni bune.

“Cu o dietă bună, plus 1.200 – 1.500 de abdomene pe zi, Alibec ar trebui să fie în formă bună”, spunea Ilie Dumitrescu despre atacantul lui FCSB la finalul anului trecut.

Altfel, recuperarea lui Alibec decurge bine, astfel că vârful va pleca alături de colegii săi de la FCSB în cel de-al doilea turneu de pregătire, ce se va desfăşura între 25 iunie şi 8 iulie în Olanda, la Apeldoorn. (CITEŞTE ŞI:  Mama stelistului dezvăluie: ”E prima oară când…” Alibec ajunge în faţa altarului! Primele declaraţii de la femeia care îi va fi alături – EXCLUSIVITATE CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România)