„Comisarul” Moldovan după ce a pus pe picioare Chiajna: „Nu am făcut nimic ieşit din comun!”

De: Cancan
Publicat: 03/10/2017 | 07:00

„Sunt trei puncte imense pentru noi în economia campionatului. Victoria ne aduce linişte în pauza competiţională. Vom încerca să profităm de această perioadă şi sper că returul de campionat ne va prinde într-o stare fizică mult mai bună. N-am făcut altceva decât să am o comunicare foarte bună cu ei, le-am spus jucătorilor să creadă în valoarea lor. Nu a fost un meci atât de spectaculos pe cât mi-am dorit, dar importante sunt cele trei puncte. Mă bucur pentru golul reuşit de Batin, are şase goluri în total, înseamnă mult pentru noi să avem un jucător în topul golgeterilor. E un fotbalist care merită mult mai mult”, a declarat Ion Moldovan la sfârşitul jocului.

După victoria cu Voluntariul, Concordia a acumulat 14 puncte şi a terminat turul pe locul 11.

                          

Autor: Cristi P.