„Comparatia cu Messi ma obliga”

De: Cancan
Publicat: 11/10/2010 | 00:00
STAR. Gabriel Torje este liderul generatiei sale, asa cum Lionel Messi a fost acum cativa ani la tineretul Argentinei

Lasat de Razvan Lucescu la echipa Under 21 pentru a pune umarul la o calificare istorica la Campionatul European, Gabriel Torje a impresionat in turul cu Anglia, desi Romania a fost invinsa cu 2-1. Dupa meci, Torje a fost asemuit de presa din Marea Britanie cu Lionel Messi pentru tehnica si viteza aratate. Laudele primite nu i s-au urcat la cap micutului mijlocas: „E extrem de onoranta comparatia cu Messi, dar in acelasi timp ma si obliga sa dau tot pe teren. Poate ca semanam ca statura si ca stil, dar el e cel mai bun fotbalist din lume si nimeni nu se apropie de valoarea lui. O calificare la European ar insemna enorm pentru mine si pentru colegii mei, ar aduce un plus important la CV. Sper sa avem un public numeros la Botosani, care sa ne ajute sa obtinem o victorie mare”, a spus Torje.