Comunicat al Spitalului Județean Suceava: ”11 medici sunt infectați cu noul coronavirus”

Publicat: 21/03/2020 | 20:48

Într-un comunicat dat publicității, reprezentanții Spitalului Județean din Suceava au anunțat că unsprezece medici au fost diagnosticați cu coronavirus și internați în cadrul secției de boli infecțiose din cadrul spitalului.

Cei 11 medici infectați cu COVID-19 sunt din Secțiile UPU, boli infecțioase, pneumologie și ortopedie.

Într-o astfel de situație, reprezentanții spitalului au anunțat și că s-au  luat următoarele măsuri:

  • izolarea medicilor la domiciliu și ulterior internare în funcție de agravare a simptomatologiei;
  • înlocuirea medicilor cu personalul existent;
  • tratarea acestora conform protocolului;

„În magazia spitalului județean există în momentul de față aproximativ 725 de kituri de echipamente medicale care vor fi repartizate pe secții și vor fi utilizate conform planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul pandemiei”, s-a mai transmis prin respectivul comunicat. (VEZI ȘI AICI: ÎN PLINĂ PANDEMIE DE CORONAVIRUS, NUNTĂ MARE LA STREHAIA: ”N-AVEȚI FRICĂ, LA NOI NU VINE” VIDEO)