Concediu fara probleme. La ce sa avem grija in vacanta

De: Cancan
Publicat: 11/07/2012 | 00:00

Chiar daca ai multe lucruri de pregatit inainte sa pleci in vacanta, incepand de la traseul calatoriei pana la bagaj, o vizita la medicul de familie te-ar scuti de multe probleme de sanatate. Locurile necunoscute si exotice pe care te pregatesti sa le vizitezi pot veni la pachet si cu o serie de afectiuni grave, cum ar fi bolile tropicale sau cele specifice sezonului. Iata la ce trebuie sa ai grija pentru a te bucura de o vacanta relaxanta. Masuri pentru destinatii exotice Daca anul acesta ai decis sa-ti petreci concediul intr-o destinatie exotica, se impune si o vizita la Centrul International de Vaccinari, recomanda revista „Info Medlife”. Febra galbena, malaria, febra tifoida, holera, poliomielita, hepatita A sau B, difteria, tetanosul, rujeola, rubeola, encefalita, diareea si febra Dengue sunt doar cateva dintre pericolele ascunse ale unei destinatii exotice. Unele boli pot fi evitate prin vaccinare, in timp ce alte afectiuni, precum malaria, necesita anumite medicamente. Atentie la aerul conditionat Chiar daca nu ne ducem in vacanta intr-un loc atat de indepartat, asta nu inseamna ca putem sa ne culcam linistiti pe o ureche si sa nu ne luam nicio masura de precautie. Din pacate, afectiunile cronice de care suferim nu intra in concediu, ci, dimpotriva, se pot agrava din cauza schimbarilor climatice, de alimentatie si de mediu la care supunem organismul in perioada vacantei. Persoanele care sufera de alergie sau astm trebuie sa fie atente la expunerea la alergenii din camerele de hotel (praf, odorizante de camera, lenjeria de la hotel, care poate declansa o criza din cauza detergentilor cu care este curatata). In aceste cazuri, o solutie mai putin practica, dar infinit mai sanatoasa, este lenjeria de acasa. De asemenea, aerul conditionat, un rau necesar pe perioada verii, reprezinta un potential pericol in special pentru cei care au probleme cu caile respiratorii (rinite sau sinuzite cronice, amigdalite ori bronsite care recidiveaza). Aceste persoane trebuie sa evite atat schimbarile bruste de temperatura de care avem parte in timpul verii, cat si curentii de aer rece veniti direct de la aparatul de aer conditionat. Intepatura cu potential fatal! Daca speciile de tantari care traiesc pe teritoriul tarii noastre nu sunt periculoase, nu acelasi lucru se poate spune despre insectele care traiesc in Africa, Asia sau America de Sud. Anumite specii de tantari pot transmite printr-o simpla intepatura boli grave si uneori chiar fatale. Suntem pasibili de febra galbena sau malarie atunci cand ne-am programat vacanta de vara intr-un loc exotic si indepartat ca Africa ecuatoriala sau subecuatoriala ori America de Sud. In aceste cazuri, doar lotiunile anti-tantari nu sunt suficiente. In cazul febrei galbene, afectiune care se poate solda cu un deznodamant fatal, este recomandat vaccinul. Malaria se previne cu pastile care se recomanda a fi administrate preventiv pe toata durata calatoriei si chiar o perioada dupa ce ne-am intors din concediu. Pentru ca vaccinurile sa-si faca efectul, acestea trebuie administrate cu 10 zile inainte de a pleca in vacanta. Prin urmare, vaccinarea este extrem de importanta si nu trebuie lasata pe ultima suta de metri. Ce sa avem la noi Oricat ar parea de exagerat, nu ar strica sa avem cu noi fisa medicala, care, in cazul unor eventuale probleme, ii furnizeaza medicului informatii pretioase referitoare la trecutul nostru medical. Chiar daca beneficiem de o asigurare medicala si ne-am facut vaccinurile necesare, asta nu inseamna ca nu trebuie sa avem cu noi si o trusa de prim ajutor. Iata ce ar trebui sa contina acest kit medical: comprese sterile, leucoplast, apa oxigenata, betadina ? solutie pentru plagi, antidiareice, furazolidon, saprosan, aspirina, algocalmin, paracetamol, diclofenac, unguente cu ketoprofen, antisecretoare gastrice – omeprazol sau famotidina -, si antiacide de tipul dicarbocalmului.