Concubina agresorului din Hunedoara, dar și copilul ei, duși la un centru maternal. Mai multe anchete sociale au fost deschise 

Publicat: 08/02/2021 | 19:29
Concubina agresorului din Hunedoara, dar și copilul ei, duși la un centru maternal. Mai multe anchete sociale au fost deschise 

 

În urma violențelor petrecute în parcul din Hunedoara au fost deschise mai multe anchete sociale. Băiatul care a fost dat de pământ este internat în continuare în spital, cu fractură craniană. Cel de-al doilea copil, de 8 ani, se află într-un centru maternal din localitate, alături de mama lui. 

Astăzi,  bărbatul a fost dus în fața intstanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În tot acest timp, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara şi Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) din cadrul Primăriei Hunedoara au declanşat anchete sociale la domiciliile celor doi copii. Astfel, concubina bărbatului alături de copilul de 8 ani au fost duși într-un centru maternal din municipiul Hunedoara.

Cu privire la familia băiatului de 13 ani, care se află internat în spital, deocamdată nu s-a luat nicio decizie. În urma finalizării evaluării pe care o fac echipele de asistenți sociali se va stabili ce trebuie făcut. Până atunci, atât copiii, cât și familiile acestora primesc ajutor specializat din partea psihologilor  DGASPC Hunedoara.

VEZI MIRCEA NEBUNU, SCANDALIZAT DE IMAGINILE ÎN CARE UN COPIL A FOST LOVIT, ÎNTR-UN PARC DIN HUNEDOARA. CE MESAJ I-A TRANSMIS AGRESORULUI

Copilul agresat e în continuare internat în spital

În urma investigațiilor făcute, medicii au au declarat că băiatul de 13 ani are fractură craniană, dar starea lui este stablilă.

„Are un traumatism cranian, cu o fractură a osului occipital, care în urma discuției cu cei de la neurochirurgie de la Timișoara și a imaginilor care s-au trimis nu necesită intervenție chirurgicală”, a declarat Lucian Miron – director medical Spital Județean Deva.

Incidentul s-a petrecut duminică în jurul orei 15:00, într-un parc din municipiul Hunedoara. Deranjat de un copil de 13 ani care avusese o dispută cu fiul său, un bărbat de 29 de ani l-a luat pe sus și l-a trântit de pământ sub privirile îngrozite ale copiilor și părinților prezenți la fața locului. Oamenii legii au fost anunțați de una dintre persoanele care a asistat la întreaga scenă.

CITEȘTE ȘI CE S-A ÎNTÂMPLAT CU BĂRBATUL CARE A BĂTUT UN COPIL ÎN PARC? ÎN CE STARE SE AFLĂ BĂIATUL

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult