Concurent de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, prins la FURAT în Republica Dominicană. Ce face foamea din oameni, la Pro TV!

Publicat: 27/10/2022 | 08:50

Foamea naște monștri! Sau, în cazul show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, dă naștere unor adevărați hoți, acesta fiind cazul unuia dintre concurenții nou-intrați în competiția din Republica Dominicană.

S-a întâmplat în episodul ce va fi difuzat marți, 1 noiembrie, pe Pro TV, care poate fi deja vizionat pe platforma Voyo, episod în care și-au făcut apariția doi noi concurenți. Este vorba despre frumoasa Roxana Nemeș – un transfer foarte bine gândit, ce poate salva show-ul din mini-prăpastia audiențelor scăzute – și de Sali Levent.

Vezi și: SCHIMB DE REPLICI ACIDE ÎNTRE CRISTI MITREA ȘI IOANA FILIMON LA „SUNT CELEBRU, SCOATE-MĂ DE AICI”: „DĂ-O-N…”

Dacă sexoasa cântăreață s-a integrat perfect, fiind deja obișnuită cu condițiile dure ale junglei dominicane, prin participarea anterioară la Survivor, nu același lucru se poate spune despre colegul ei de „suferință”. Cu toate că abia intrase de câteva ore, actorul a început să se plângă de situația găsită, spre stupefacția colegilor „rezidenți”. Iar a doua zi, a trecut la „fapte”.

Ami și Sali Levent /:(Sursa foto: Voyo)

Sali Levent a fost prins la furat în Republica Dominicană

Tânărul de 29 de ani a trecut la fapte care nu îi fac câtuși de puțin onoare. Actorul din filmul „Pariu cu viața” a încălcat a 8-a poruncă din Decalogul lui Moise – dacă ar fi să privim fapta lui din perspective biblice. Dar și una dintre cele mai importante reguli de bun simț și de fair-play.

Vezi și: CU CE SE SPALĂ, DE FAPT, VEDETELE DE LA „SUNT CELEBRU, SCOATE-MĂ DE AICI” DE LA PRO TV. O FOSTĂ CONCURENTĂ A RECUNOSCUT SECRETUL RUȘINOS

Pe fondul lipsei de hrană, Sali a furat două steluțe, în timpul probei de recompense. Și nu de oriunde, ci, chiar de la echipa adversă. Steluțe ce s-au dovedit a fi decisive în câștigarea probei și, implicit, în achioziționarea de merinde. A fost nevoie de un moment de neatenție al adversarilor săi și actorul a „acționat”, după cum se poate vedea în imaginile surprinse de camerele Pro TV.

O vorbă din bătrâni spune că hoțul neprins e negustor cinstit. Nu a fost, însă, și cazul lui Sali, care a fost prins de cel mai „viclean” dintre adversarii lui. Ce-i drept, Cristi Mitrea a avut nevoie de 24 de ore pentru a-și da seama că el și coechipierii lui au fost furați. Încolțit de fostul luptător MMA, actorașul și-a recunoscut fapta, fără, însă, a avea vreo urmă de remușcare.

Sali Levent a fost prins la furat în Republica Dominicană: /(Sursă foto: Voyo)

S-a drogat și a pierdut toți banii la ruletă

Vezi și: AȘA SE EXPLICĂ TOTUL! CE STUDII ȘI CÂTE CLASE ARE CRISTI MITREA, DE FAPT. ADEVĂRUL DESPRE CONCURENTUL DE LA „SUNT CELEBRU, SCOATE-MĂ DE AICI” DE LA PRO TV

Rămâne de văzut ce consecințe vor avea faptele celui mai proaspăt concurent sosit în Republica Dominicană și dacă Pro TV îl va elimina din show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Ce-i drept, Sali nu este tocmai ușă de biserică.

Deși e considerat un actor talentat, Sali are un trecut care nu-i face câtuși de puțin onoare. Dimpotrivă!

„Am avut probleme cu drogurile, toți banii pe care i-am produs timp de doi ani i-am dat pe droguri. Jucam la ruletă, am pierdut tot, am intrat în datorii, mi-am pierdut mașina și tot. Părinții au fost alături de mine și m-au ajutat. Îi iubesc foarte mult și acum sunt alt eu”, spunea actorul în 2022, când a participat la „Chefi la Cuțite” de la Antena 1.

foto: Voyo