Concurs incredibil la stat, în Suceava! Directoarea i-a dat să înveţe răspunsurile şi a repetat concursul pentru candidatul leneş şi total incompetent!

De: Cancan
Publicat: 03/04/2017 | 15:54

Potrivit DNA Suceava, în perioadele 24 octombrie – 9 noiembrie 2016 şi 3-10 ianuarie 2017, Chitul l-a determinat pe Bogdan Mihai Alupoaie, director executiv adjunct al CJP Suceava, „ca în virtutea calităţii de preşedinte al comisiei de concurs pentru ocuparea unei funcţii vacante de execuţie în cadrul CJP Suceava, să întocmească şi să-i remită întrebările şi răspunsurile pentru două concursuri din 9 noiembrie 2016 şi respectiv 18 ianuarie 2017, pe care, la rândul ei, le-a transmis mai departe candidatului agreat CP, înaintea examinărilor, în scopul ca acesta să fie declarat admis şi să ocupe funcţia vacantă, prin fraudarea concursurilor”.

Culmea incompetenţei, la primul concurs de la finele anului trecut, candidatul care primise întrebările şi răspunsurile a picat examenul, arată ”Monitorul de Suceava”. Din acest motiv, concursul a fost reluat în aceleaşi condiţii ca prima dată, iar chinurile s-au încheiat după ce candidatul a reuşit, într-un final, să înveţe răspunsurile corecte!

Culmea, persoana care a fost declarată câştigătoare ocupă şi în prezent funcţia respectivă.

Camelia Chitul şi-a recunoscut faptele a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi a primit 1 an şi 9 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere.