Confuzie ireală la o înmormântare din Satu Mare. Preot, condus pe ultimul drum de familia greșită

Publicat: 19/09/2020 | 14:55
Confuzie ireală la o înmormântare din Satu Mare. Preot, condus pe ultimul drum de familia greșită

Ioan Panusciac, un preot ortodox din comuna Doba, județul Satu Mare, decedat în urma COVID-19, a fost înmormântat de o altă familie după ce trupul său neînsuflețit a fost „pierdut” de angajații morgii din Carei. 

Potrivit Presasm.ro, părintele care slujea la Biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” satul Dacia, fusese internat Spitalul Județean Satu Mare, cu pneumonie, iar în ultimele opt zile primea îngrijiri medicale la Spitalul Carei, unde în această săptămână a și murit. Însă când familia a mers la morgă pentru a-l pregăti de înmormântare, corpul acestuia nu mai era.

Citește și: A rămas paralizat în urma unui accident, dar Dumnezeu a avut alte planuri. Povestea emoționantă a preotului care a trăit un miracol

Cine ar fi responsabil pentru această eroare

Potrivit aceleași surse, lipsa trupului neînsuflețit a dispărut dintr-o eroare a angajaților de la Prosectura Spitalul Carei, corpul neînsuflețit a fost dat unei alte familii, care l-ar fi îngropat, crezând că este ruda lor. Situația încă este destul de neclară.

Nu rata: Preotul care recomanda gargara cu apă și sare împotriva COVID-19, diagnosticat cu noul coronavirus

Trupul neînsuflețit al preotului a fost depus într-un dispozitiv special, închis ermetic, la fel și corpul celuilalt decedat, întrucât au murit de COVID-19. Vineri era programată înmormântarea preotului Panusciac, însă din păcate pentru familia lui, ruda decedată fusese deja condusă pe ultimul drum de o altă familie.

În ultimele 24 de ore, în județul Satu Mare s-au înregistrat doar 11 noi cazuri de coronavirus. Cele mai multe cazuri de infectare au fost din nou în Capitală (220), iar pe locurile 2 și trei s-au situat județele Maramureș (71 de cazuri) și Timiș (61 de cazuri).