Controale ale poliţiştilor la intrarea în Capitală, de pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti

De: Cancan
Publicat: 09/11/2012 | 10:36

Poliţiştii au verificat modul în care este respectată legislaţia în acest domeniu, pe parcursul acţiunii fiind controlate 25 de autovehicule destinate transportului de persoane, informează Poliţia Română.

În urma acestor activităţi au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, dintre care cinci pentru nerespectarea normelor prevăzute de HG 69/2012 privind transporturile rutiere.

De asemenea, într-un caz, pentru lipsa licenţei de transport, un autovehicul a fost imobilizat.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 41.000 de lei.

Poliţia Rutieră atrage atenţia tuturor participanţilor la trafic, indiferent că sunt conducători auto sau pietoni, asupra necesităţii respectării regulilor de circulaţie şi adoptării unei conduite preventive, pentru reducerea riscului producerii unor evenimente rutiere nedorite.