Copilă de 14 ani din Timiș, batjocorită ani la rând de propriul tată. Monstrul a lăsat-o însărcinată pe minoră!

Publicat: 19/02/2020 | 13:18

Un caz șocant a avut loc în Timiș, acolo unde o copilă de numai 14 ani a fost abuzată ani de-a rândul de către propriul său tată. De parcă nu ar fi fost suficient, minora a rămas chiar și însărcinată cu monstrul care a supus-o unor chinuri greu de imaginat. 

Un bărbat din Timiș a reușit să șocheze autoritățile! Monstrul și-a batjocorit ani de-a rândul propria fiică, iar coșmarul acestia a început în anul 2010, atunci când avea numai 14 ani. Faptele strigătoare la cer au avut loc în 2 locuințe din Bistrița-Năsăud, iar de parcă nu ar fi fost suficient, copila a rămas și însărcinată, aducând pe lume, în anul 2011, un copil.

Dar bărbatul nu s-a oprit aici, căci actele sexuale cu fiica lui au continuat până în anul 2014. Între cei doi au existat raporturi amoroase consimțite, anunță Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, prin intermediul unui comunicat.

Pentru cele întâmplate, pe numele bărbatului a fost emis mandat de arestare preventivă, fiind acuzat de întreținere de raporturi sexuale cu o minoră și incest. În anii respectivi, între tatăl din Timiș și fiica lui au avut loc aproximativ 20 de acte sexuale, după cum mai informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

„Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat cu privire la săvârșirea săvârşirea a două infracțiuni concurente de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 220 al. 1, al. 3, lit. a şi b şi al. 4, lit. a şi b Cp, cu aplic. art. 35 al. 1 Cp (perioada 2010 – noiembrie 2014) şi incest, în formă continuată, prev. de art. 377 Cp, cu aplic. art. 35 al. 1 Cp (perioada decembrie 2014 – 2017), totul cu aplic. 38 al. 1 Cp.

Față de acesta s-a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, de către Judecătoria Timișoara, prin încheierea nr. 20/18.02.2020, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Timișoara s-a admis propunerea parchetului și s-a dispus luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile față de inculpat.  Prin actul de inculpare s-a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada toamna anului 2010 – luna noiembrie a anului 2014, inculpatul – tată al persoanei vătămate minore, născută în data de 28.11.1996, aflată în ocrotirea sa, în baza aceleiaşi rezoluții infracționale, în timp ce se aflau în cele două locuințe ale acestora din jud. Bistriţa-Năsăud, a întreținut cu aceasta, în mod repetat, raporturi sexuale în urma cărora, în data de 14.05.2011, persoana vătămată minoră a născut un copil minor.

În perioada decembrie 2014 şi până în anul 2017, inculpatul și persoana vătămată, devenită majoră, au întreținut, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluții infracționale, raporturi sexuale consimțite la una din locuințele din jud. Bistriţa-Năsăud.

În perioada 2010-2017, între inculpat și persoana vătămată au avut loc aproximativ 20 de raporturi sexuale” se arată în comunicatul emis de Parchet.