Copilărie spulberată de patima drogurilor – povestea șocantă a unui dependent de la 14 ani: a ajuns să fie snopit cu bătaia de unul din tovarăși

Publicat: 04/02/2021 | 10:28

În realitatea tristă a zilelor noastre, tot mai mulți adolescenți cad în patima drogurilor și le consumă chiar și de la vârste fragede. Un tânăr din Turda este dependent de la 14 ani, iar recent, a trecut printr-un episod extrem de violent. Unul dintre cei pe care îi considera tovarăși l-a bătut fără milă, până l-a învinețit.

Un tânăr de numai 20 de ani din Turda, dependent de droguri de la 14 ani, a povestit cum a început să aibă acest viciu, dar și cum s-a simțit atunci când a luat prima doză.

„De pe la paisprezece ani am început să consum prenadez, însă şi asta a fost pe etape… Am avut perioade în care consumam etnobotanice, prafuri şi chiar „zombie”. Ţin minte, anii trecuţi, când a fost scandalul legat de drogul „zombie”, pe care-l vindea celebrul „Baghera”, am consumat şi eu o dată aşa ceva, chiar de la el. Însă, a fost atât de tare preparatul, încât  am leşinat imediat ce l-am luat, cu spume la gură… 

Abia atunci, după ce au fost numeroase  victime, au început să mai „mişte” puţin şi poliţiştii din Turda şi CâmpiaTurzii şi au luat măsuri.  Până la acele incidente stăteau la rând numeroase persoane, la blocul lui „Baghera” din Câmpia Turzii, toate dornice să cumpere „zombie”. Culmea, deşi se ştia de mine că folosesc droguri, poliţia mi-a dat amenzi numai pentru consum de seminţe sau bere în locuri publice. Nu pot să-i acuz de ceva, însă s-ar putea ca fenomenul, fiind prea răspândit, să fie siliţi să închidă ochii” a spus acesta, potrivit bzi.ro.

A fost bătut de unul dintre bunii săi prieteni

Așa cum v-am spus mai sus, tânărul de 20 de ani a trecut, recent, printr-un episod violent. Aflat la un Târg de animale, a fost prins într-un scandal generat de propria gașcă și și-a luat bătaie chiar de la unul dintre bunii săi prieteni, Marius. Totul, pe fondul consumului de droguri…

„Necazul meu s-a petrecut pe 27 ianuarie, la Târgul de Animale, de pe strada Cuza-vodă. Consumam acolo dintr-un pet de bere şi o doză de prenadez, împreună cu Marius şi alţi doi prieteni din cartier. La un moment dat, nu ştiu din ce cauză, numa` am constatat că am început să ne luăm la trântă şi, când am dat să mă ridic, acesta m-a pocnit tare de tot, cu bocancul. Am văzut numai alb în faţa ochilor şi am leşinat imediat.

Apoi am pornit spre spital, pe jos, cu piramida nazală spartă  şi cu o fractură facială. Medicii de la noi, din Turda,  au văzut că nu-i de glumă şi m-au urcat într-o ambulanţă  şi m-au transportat degrabă la Cluj. Ajuns la U.P.U. mi-au făcut CT şi diferite alte investigaţii, după care m-au transferat la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială, lângă parc” a mai spus tânărul, pentru sursa citată.