Coreea de Nord a încercat să lanseze o rachetă, dar a eşuat! Ce s-a întâmplat

De: Cancan
Publicat: 16/04/2017 | 10:22

Tentativa de lansare a rachetei vine la o zi după ce Nordul a organizat o paradă militară la Phenian pentru a marca ziua de naştere a fondatorului statului şi unde au fost prezentate ceea ce păreau a fi noi rachete balistice.

„Nordul a încercat să lanseze o rachetă neidentificată din apropiere de regiunea Sinpo în această dimineaţă, dar se presupune că a eşuat”, a precizat duminică, într-un comunicat, Statul Major Interarme (JCS) al Coreei de Sud.

Nu au fost furnizate alte detalii, iar JCS a spus că analizează lansarea.

Totodată, Comandamentul forţelor americane din Pacific (PACOM) relevă că a detectat şi urmărit ceea ce presupune a fi lansarea unei rachete nord-coreene la ora 11,21 Hawaii Time (21,21 GMT), pe 15 aprilie, lângă Sinpo, rachetă care „a explodat aproape imediat”, potrivit lui Dave Benham, purtătorul său de cuvânt citat de Reuters şi AFP.

Tipul de rachetă lansată de Coreea de Nord este încă evaluat, potrivit lui Benham.

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică din aceeaşi regiune înainte cu o zi ca preşedintele american Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping, aliatul-cheie al Phenianului, să se întâlnească pentru a discuta despre programul de înarmare din ce în ce mai sfidător al regimului nord-coreean.