Cornel Gîrbea a murit la vârsta de 90 de ani

De: Cancan
Publicat: 14/07/2018 | 11:40

Este doliu în lumea teatrului și filmului din România! Actorul Cornel Gîrbea, a murit ieri, 13 iulie, însă, vestea tristă a fost făcută publică în această dimineață. Regretatul artist este cunoscut publicului pentru activitatea de la Teatrul Mic din Bucureşti, precum şi pentru rolurile jucate în mai multe filme realizate mai ales în perioada de dinainte de 1990 de către regizorul Sergiu Nicolaescu.

Cornel Gîrbea a murit la 90 de ani

“Actorul a trecut în nefiinţă vineri, 13 iulie. Informaţia a fost anunţată Uniunii de către familia lui Cornel Gârbea”, a anunţat preşedintele Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film, într-o precizare pentru Agerpres.

Cornel Gîrbea, biografie

Corneliu Gîrbea, cunoscut și sub numele de Cornel Gîrbea, s-a născut pe 5 septembrie 1928, în Gheorghieni. El a fost este un actor român de teatru și film. Regretatul artist a jucat pe scena de la Teatrul Mic din București, dar și în numeroase filme, colaborând chiar și cu regizorul Sergiu Nicolaescu.

Printre peliculele de referinţă, cunoscute publicului român şi nu numai, în care joacă se numără: “Tudor” (1963), “Răscoala” (1965), “Dacii” (1967), “Mihai Viteazul” (1971), “Păcală” (1974), “Osânda” (1976), “Nea Mărin miliardar” (1979), “Ultima noapte de dragoste” (1980), Burebista” (1980), “Capcana mercenarilor” (1981), “Ciuleandra” (1985), “Mircea” (1989).

I s-a acordat medalia Meritul Cultural clasa I “pentru merite în domeniul artei dramatice” în anul 1967.