Cornelia Catanga, înmormântată singură, cu sicriul sigilat! „Oamenilor le e frică. Cine să vină?”

Publicat: 27/03/2021 | 14:07

Cornelia Catanga a fost condusă astăzi pe ultimul drum. Din păcate, din cauza restricțiilor și a faptului că a fost testată pozitiv, artista nu a avut parte de înmormântarea pe care o merita. Sicriul acesteia a fost însoțit de o mână de oameni.

Cornelia Catanga a fost înmormântată astăzi, trupul neînsuflețit al regretatei artiste a fost luat cu mașina mortuară de la Spitalul Universitar din Capitală și dus la cimitirul Ghencea. La ceremonie au fost prezenți câțiva apropiați ai artistei și familia. Numărul mic de oameni care au venit să își ia adio se datorează faptului că artista a fost testată pozitiv. (CITEȘTE ȘI: CORNELIA CATANGA AR FI PUTUT FI SALVATĂ? SURSE MEDICALE AU SPUS CE S-A ÎNTÂMPLAT CU ARTISTA ÎNAINTE SĂ AJUNGĂ LA SPITAL)

Partenerul Corneliei Catanga, Aurel Pădureanu și fiul lor Alexandru, au fost prezenți la înmormântarea și cu regret și-au luat rămas bun de la cea mai importantă femeie din viața lor. Cei doi au fost îmbrăcați în doliu și cu lacrimi în ochi au urmărit ceremonia.

„E sigilată în cosiug, dezbrăcată”

Fiul Corneliei Catanga a făcut declarații șocante despre înmormântarea artistei. Acesta susține că din cauza virusului, femeia a avut parte un sfârșit tragic. Potrivit spuselor acestuia, cântăreața fost înmormântată dezbrăcată, iar sicriul a fost sigilat. Mai mult, numărul celor prezenți la înmormântarea a fost destul de mic, din cauza faptului că mulți s-au temut de virus. (VEZI ȘI: ULTIMUL MESAJ AL LUI ALEXANDRU PĂDUREANU PENTRU MAMA LUI, CORNELIA CATANGA: ”GREU SĂ FII IUBITĂ, MAI ALES DE DUMNEZEU!”)

„Domnule, primul test a ieşit negativ, al doilea a ieşit pozitiv. Suntem de acord. Nu negăm. Bun. Covid. Nu a dorit nimeni altcineva decât pentru că e sigilată în cosiug, dezbrăcată, decât să intre în Biserică, să i se facă o slujbă, şi mâine să o înmormântăm. Am adus-o acum de la morgă. Ce am dorit altceva? Cine să vină? Oamenilor le e frică. Cine să vină?”, a declarat fiul Corneliei Catanga pentru Antena Stars.