Coronavirus 10 mai. În România, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 15.362

Publicat: 10/05/2020 | 12:58
Coronavirus 10 mai. În România, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la

Până astăzi, 10 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 15.362 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.051 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 952 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 231 de noi cazuri de îmbolnăvire.

(CITEȘTE ȘI: ÎN PLINĂ PANDEMIE DE CORONAVIRUS, MARIA GHIORGHIU FACE UN ANUNȚ ȘOCANT: „A CINCEA APOCALIPSĂ!”)

La ATI, în acest moment, sunt internați 242 de pacienți

La ATI, în acest moment, sunt internați 242 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.399 de  persoane. Alte 19.887 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 256.749 de teste. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 406  apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.027 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 557 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 331 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 187.800 de lei.

(VEZI ȘI: PANDEMIA DE CORONAVIRUS A GENERAT O CREȘTERE ALARMANTĂ A NUMĂRULUI DE DIVORȚURI)

2.758 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.758 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 329 în Germania, 81 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 100 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 31 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20”, mai transmit reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică.

(CITEȘTE ȘI: EXPERȚII AMERICANI AU FĂCUT ANUNȚUL: PE CE DATĂ EXACTĂ VA FI PRIMA ZI ÎN CARE ROMÂNIA SCAPĂ DE CORONAVIRUS)