Coronavirus, 24 septembrie. 1.639 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2

Publicat: 24/09/2020 | 12:53
Cazurile raportate la nivel național

Până astăzi, 24 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 118.054 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  Totodată, 94.877 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.639 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Citește și: Lovitură pentru FCSB înaintea meciului cu Slovan: Dennis Man are COVID-19

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 482 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Câte teste s-au făcut în ultimele 24 de ore

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.302.828 de teste. Dintre acestea 24.278 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.314 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.964 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 425 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 24 septembrie.

Pe teritoriul României, 9.324 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.953 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.769 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.238 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 575 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Amenzile din ultima zi

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 506 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 114.000 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Nu rata: Dezastru total la loturile naționale de judo. Trei membri ai staff-ului și 22 de sportivi sunt infectați cu SARS – CoV – 2

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.