Coronavirus în România, 11 octombrie. În ultimele 24 de ore, 2.880 de persoane au fost testate pozitiv

Publicat: 11/10/2020 | 13:32

GCS a dat publicității noile informații cu privire la situația în care se află România, în plină pandemie de coronavirus. De la ultima informare, la noi în țară s-au înregistrat alte 2.880 de noi cazuri de infectare, iar bilanțul total a ajuns astăzi, 11 octombrie, la 155.283 cazuri. 

Până astăzi, 11 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 155.283 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

117.942 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.880 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5 sunt următoarele:

⮚ București – 2,52
⮚ Alba – 2,26
⮚ Vâlcea -2,16
⮚ Iași – 1,97
⮚ Bacău – 1,89
⮚ Neamț – 1,86
⮚ Teleorman – 1,73
⮚ Sălaj – 1,79
⮚ Sibiu – 1,66
⮚ Caraș-Severin – 1,64
⮚ Cluj – 1,62
⮚ Brașov – 1,52
⮚ Timiș – 1,52

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 431 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 5.411 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat

În intervalul 10.10.2020 (10:00) – 11.10.2020 (10:00) au fost raportate 53 de decese (26 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 deces la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani.

51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.