Coronavirus în România. Numărul de persoane infectate cu COVID-19 a ajuns la 12.567

Publicat: 01/05/2020 | 12:59
Număr persoane infectate cu coronavirus în România

Grupul de Comunicare Strategică a transmis ultimele informații despre situația COVID-19 din România. Astfel, numărul persoanelor infectate a ajuns la 12.567.

Numărul persoanelor din România testate pozitiv cu noul coronavirus a ajuns la 12.567 ,potrivit ultimelor informații transmise de Grupul de Comunicare Strategică. De asemenea, numărul persoanelor decedate din cauza COVID-19 se ridică la 726.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.244 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 180 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

REACȚIE. Premierul Ungariei, Viktor Orban, despre declarațiile președintelui României: „Deocamdată nu recomand să ne aplecăm după mănușa aruncată. Aștept să se clarifice situația”

Până astăzi, 1 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 12.567 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.328 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 726 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea și Călărași, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 327 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 249 de pacienți.