Coronavirus România, 13 septembrie 2021. 46 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Publicat: 13/09/2021 | 11:48

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, la ora 13:00, câte decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, pe teritoriul României.

Potrivit GCS, până astăzi, 35.036 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 12.09.2021 (10:00) – 13.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 46 de decese (28 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare,  Sibiu, Teleorman, Timiș și Vaslui.

(VEZI AICI: CORONAVIRUS ROMÂNIA, 4 SEPTEMBRIE 2021. 28 DECESE S-AU ÎNREGISTRAT ÎN ULTIMELE 24 DE ORE)

Dintre cele 46 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 la categoria de vârstă peste 80 ani.

41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Coronavirus România, 13 septembrie 2021. Câte persoane sunt internate la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.288. Dintre acestea, 633 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 162 sunt minori, 152 fiind internați în secții și 10 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.278.258 de teste RT-PCR și 2.711.582 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.126 de teste RT-PCR (2.701 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.425 la cerere) și 15.906 teste rapide antigenice.

(NU RATA: VALUL PATRU LOVEȘTE ROMÂNIA! RESTRICȚII IMPUSE ÎN DOUĂ LOCALITĂȚI DUPĂ CREȘTEREA ACCELERATĂ A NUMĂRULUI DE CAZURI DE CORONAVIRUS)

Pe teritoriul României, 17.693 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.683 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.571 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 236 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.609 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult