Coronavirus România, 15 iulie 2021. 62 de cazuri noi au fost înregistrate în ultimele 24 de ore

Publicat: 15/07/2021 | 12:30

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat numărul de români care s-au infectat cu SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei până astăzi, 15 iulie 2021, dar și în ultimele 24 de ore.

Până astăzi, 15 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.467 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 1.046.610 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 62 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

(CITEȘTE ȘI: DECIZIA LUATĂ DE FRANȚA ȘI GRECIA! VACCINAREA ANTI-COVID DEVINE OBLIGATORIE PENTRU ANGAJAȚII DIN DOMENIUL SANITAR)

Câte teste coronavirus s-au făcut până la data de 15 iulie 2021

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.515.041 de teste RT-PCR și 1.630.177 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.642 de teste RT-PCR (5.742 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.900 la cerere) și 13.278 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 481 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 443 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 26.737 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 12 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 205 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 714 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Câte sancțiuni au fost aplicate până la data de 15 iulie 2021

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 14 iulie, 405 sancțiuni contravenționale, în valoare de 60.900 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

(VEZI ȘI: ”VACCINAREA ANTI-COVID NU AFECTEAZĂ FERTILITATEA”. CE SPUNE VALERIU GHEORGHIȚĂ DESPRE INFORMAȚIILE FALSE APĂRUTE ÎN SPAȚIUL PUBLIC)