Coronavirus România, 15 octombrie 2021. 15.828 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Publicat: 15/10/2021 | 12:30

Coronavirus România, 15 octombrie 2021. 15.828 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Până astăzi, 15 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.430.475 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 5.232 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.220.953 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.828 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 295 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.242 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Câte teste au fost prelucrate

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.953.643 teste RT-PCR și 3.835.364 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.436 de teste RT-PCR (14.067 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.369 la cerere) și 41.219 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 125.797 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.606 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.229 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 176 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 8.213 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 642 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.