Coronavirus România, 21 iulie 2021. 102 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Publicat: 21/07/2021 | 12:30

Coronavirus România, 21 iulie 2021. 102 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Până astăzi, 21 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.875 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.046.952 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 102 cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 12 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Câte teste au fost prelucrate

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrat 8.578.335 de teste RT-PCR și 1.706.823 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.069 de teste RT-PCR (6.429 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.640 la cerere) și 14.095 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 541 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 428 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 35.380 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 35 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 257 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.140 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.