Coronavirus România, 29 aprilie 2021. 1.850 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Publicat: 29/04/2021 | 12:30

Coronavirus România, 29 aprilie 2021. 1.850 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Până astăzi, 29 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.053.629 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 985.827 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.850 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Câte teste au fost prelucrate

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.341.747 de teste RT-PCR și 883.749 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.351 de teste RT-PCR (12.806 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.545 la cerere) și 10.091 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 30.903 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.040 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 45.335 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 101 persoane.