Coronavirus România 9 februarie. Câte persoane s-au infectat în ultimele 24 de ore

Publicat: 09/02/2021 | 12:43

Coronavirus România 9 februarie. Câte persoane s-au infectat în ultimele 24 de ore? Grupul de Comunicare Strategică va face anunțul în jurul orei 13:00. De asemenea, va informa și în privința bilanțului pandemiei de COVID-19. 

Până astăzi, 9 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 749.434 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 695.398 de pacienți au fost declarați vindecați.

CITEȘTE ȘI: VACCINAREA ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI ESTE CONTRAINDICATĂ FEMEILOR ÎNSĂRCINATE

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.797 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 861 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Coronavirus România 9 februarie. Situația la Terapie Intensivă

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.337. Dintre acestea, 937 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.610.170 de teste RT-PCR și 172.163 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.133 de teste RT-PCR (13.421 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.712 la cerere) și 8.166 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 96 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 9 februarie a.c.

NU RATA: CE REACȚII ALERGICE AU ROMÂNII CARE S-AU VACCINAT ÎMPOTRIVA NOULUI CORONAVIRUS

Pe teritoriul României, 39.342 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.279 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.443 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 143 de persoane.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult