Coronavirusul, prezis într-o carte din 1981! „În jurul anului 2020, o boală similară cu pneumonia se va răspândi peste tot în lume”

De: A. D.
Publicat: 19/02/2020 | 22:34

Numărul celor care au fost contaminați de coronavirus crește de la o zi la alta. Conform ultimelor date, până în prezent s-au înregistrat peste 75.200 de oameni infectați, dintre care 2.014 au decedat. Întreaga situație este alarmantă, iar virusul pare că este de neoprit. Se cunosc puține date despre el și încă se caută un tratament precis și puternic.

Se pare că acest tip de virus, chiar dacă este nou apărut a fost prezis acum mulți ani, într-o carte apărută în 1981. O descoperire recentă a arătat că Dean Koontz descrie în romanul său, „The Eyes of Darkness”, exact virusul care a provocat o isterie globală.

În carte se vorbește despre un tip de virus creat în laborator, în China, menit să fie folosit ca armă biologică în timpurile de război.Laborator din carte este localizat în Wuhan din China, locul unde recent a izbucnit epidemia de coronavirus. În carte se spune că  virusul nu supraviețuiește mai mult de un minut în afara corpului uman și că nu este necesară folosirea unui proces costisitor de decontaminare, odată ce acesta a început să se extindă. În aceeași operă se precizează faptul că medicamentele actuale sau antibioticele nu au efect, singurul tratament fiind, o combinație de curenți electrici și căldură puternică.

„În jurul anului 2020, o boală similară cu pneumonia se va răspândi peste tot în lume, atacând plămânii și căile respiratorii și rezistând la toate medicamentele cunoscute. Ceea ce o să fie mai surprinzătoare decât boala este chiar disparația acesteia, la fel de brusc precum a apărut. Va mai ataca apoi peste zece ani, după care va dispărea complet”, scrie în paginile cărții.