Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial: ”Românii nu mai sunt dispuși să voteze politicieni care le aruncă niște sute de lei în buzunar pentru a le cumpăra votul”

Publicat: 03/01/2020 | 15:44
Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial: ”Teoria “wageledgrowth” a reprezentat “ambalajul științific”

Teoria “wageledgrowth” invocată de unii economişti PSD nu a reprezentat decât “ambalajul științific” al unor politici pur populiste, afirmă consilierul prezidenţial pe probleme de politici economice și sociale, Cosmin Marinescu, într-un interviu acordat HotNews.ro. Totuși, se poate constata o „maturizare politică” a societăţii româneşti, care nu mai pare dispusă să voteze „politicieni care doar le aruncă niște sute de lei în buzunar pentru a le cumpăra votul”.

Cosmin Marinescu este de părere că PSD a îndatorat România cu aproape „2,4 miliarde lei pentru fiecare lună de guvernare, fără a construi vreo autostradă sau vreun spital”, iar esențial este să se înțeleagă că deficitele bugetare înseamnă creșterea datoriei publice şi – mai devreme sau mai târziu – noi taxe și impozite. Iar asta se va întâmpla dacă politicile economice nu sunt reorientate dinspre susținerea consumului către investiții, declară Cosmin Marinescu.

”Societatea românească s-a maturizat din punct de vedere politic”

În opinia consilierului prezidenţial, faptul că după trei ani de guvernare cu aceste politici populiste PSD a pierdut ambele runde de alegeri din 2019 – europarlamentare și prezidențiale – arată că „societatea românească s-a maturizat din punct de vedere politic, pentru că românii nu mai sunt dispuși să voteze pe acei politicieni care doar le aruncă niște sute de lei în buzunar pentru a le cumpăra votul”.

În plan economic, deși creșterea economică pare încă puternică, „prin dinamica prognozată pentru 2019 la 4% sau sub 4% din PIB, pierderea de viteză este semnificativă, dacă ne raportăm la creșterea record de aproape 7% de acum 2 ani”, ceea ce arată că “petrecerea” politicilor nesustenabile „nu a durat prea mult”, subliniază Cosmin Marinescu, care atrage atenţia şi asupra dinamicii negative din ultimele luni a sectorului industrial, o tendinţă „puțin îngrijorătoare”.

”Competitivitatea va cântări tot mai puternic”

În aceste condiţii, „este evident că economia trebuie să se pregătească pentru etapa ajustărilor calitative, situație în care competitivitatea va cântări tot mai puternic”, transmite consilierul prezidenţial. În opinia sa, „este esențială reorientarea politicilor economice dinspre susținerea consumului către investiții”. Totodată, Cosmin Marinescu subliniază și că “deficitul bugetar trebuie bine ținut în frâu în anul 2020, pentru ca 2021 și 2022 să nu fie ani ratați, ca potențial de investiții și dezvoltare pentru România”. Consilierul lansează un avertisment din care reiese că impactul asupra deficitului bugetar din partea măsurilor suplimentare, „care nu au putut fi cuprinse în buget”, „impune eforturi considerabile în planul colectării fiscale, peste prevederile actuale din buget”.

Cosmin Marinescu se declară un adept a politicilor pro-piață şi avertizează asupra „politicilor pro-business care sfârșesc prin a fi anti-piață”. „Cea mai pro-business politică este tocmai politica pro-piață. În economia de piață, fiecare este încurajat atunci când nimeni nu este personal favorizat. (…) ca să parafrazez mesajul celebrului economist liberal Ludwig von Mises, trebuie să înțelegem că “unde piață nu e, economie nu e”. Deci, market first!”, mai spune Cosmin Marinescu. (Citește interviul integral AICI)