Costel Busuioc: „Pana acum, nu aveam nici pantofi in picioare”
Angoasa. „Imi doresc sa concertez in Romania, dar inca nu ma simt pregatit pentru publicul roman, care este foarte exigent… cred ca un spectacol acolo m-ar sfarama”, spune Costel Busuioc, intr-un interviu pe care ni l-a acordat in Spania „Toti m-ar critica, din oftica, din orgoliu. Parca si vad marile voci profitand sa faca audienta pe numele meu, pe spatele meu si sa iasa asa prin mine, din sertarele istoriei, cu tot felul de sfaturi. Parca si vad ca ma vor critica pentru ca nu merit atata succes, in timp ce ei s-au chinuit o viata intreaga. Eu, un neica-nimeni, sa fiu pe buzele poporului”. Busuioc mai spune ca, in timp ce unii oameni au avut incredere in el inainte de a deveni vedeta, altii au urmarit doar avantaje mediatice din asocierea cu el. „Am acceptat sa fiu suport publicitar pentru unele firme pentru ca sunt, ca si mine, imigranti, in rest, firmele ce ma doresc vor trebui sa plateasca. Am vazut eu cum s-a schimbat Romania de cand am plecat eu de acolo. Mi-a spus si sotia, de altfel… Eu nu sunt o vedeta ca cele de acolo, sa ma bat sa apar invelit in pietricele „swarovski” sau cum se numesc alea, sa se scrie de mine ca am nu stiu ce ceas sau nu stiu ce costum… eu sunt un om simplu. Nu am cautat faima, ci ea a venit la mine. Am vazut ca s-au scris tot felul de magarii despre mine si inventii, ca am vomitat in taxiuri, ca m-am plimbat in cartierul de „fetite”. Ma deranjeaza…”
„Pana acum doua saptamani nu aveam nici pantofi in picioare”
Costel crede ca in Spania sunt mai putine fite ca in Romania: „Aici, oamenii sunt simpli, ca si mine, nu se zbat sa fie snobi si sa stea in vitrine ca sa fie respectati. Pana acum doua saptamani nu aveam nici pantofi in picioare, de fapt, erau unii vechi, cu care ma duceam doar la biserica si la concurs. Si multi vorbeau de mine cu invidie si gelozie, ma injurau unii sau altii. Aflati ca eu sunt pur si simplu Costel, cu litere mici chiar. Anul trecut, am fost doborat de emotie cand am vazut la TV ca un roman din Targoviste si-a dat foc in fata primariei din Castellon – Marian cred ca il chema. Acum, cine mai vorbeste de gestul lui? Cui ii pasa de el? Si mie mi-a fost teama ca nu voi rezista masinariei de tocat imigranti, ca in filmul ala cu Chaplin, „Timpuri noi”, in care muncitorii erau distrusi de masinarii. Va multumesc, romani, pentru voturile voastre, pentru incurajarile voastre, dar sa stiti ca, aici, in diaspora, suntem ca o mica tara. Una uitata de voi, si de care va bateti, de multe ori, joc. Dar, sa stiti ca existam!”.