Costel Enache: „De la locul 5 în jos, toţi ne batem pentru play-off!”

Publicat: 20/12/2018 | 11:20

Costel Enache, antrenorul principal al formației Astra Giurgiu, a declarat înaintea duelului pe care echipa sa îl va susține astăzi pe terne propriu cu Dinamo București, că elevii săi au forța de a obține victoria.

„Ne propunem cele trei puncte, ne propunem victoria, asta fără a scoate din context respectul faţă de adversarul şi momentul bun în care sunt acum. Nu de adversar îmi fac eu griji. Eu mă gândesc la jucătorii mei şi sunt convins că, şi cu lipsurile pe care le avem, avem forţă şi grupul este puternic. Sper într-o mobilizare bună, într-o conştientizare a momentului şi a importanţei din joc şi, ca atare, să văd o echipă unită, o echipă muncitoare, responsabilă şi determinată. De la locul 5 în jos, toţi ne batem pentru play-off. Punctele sunt puţine între noi, lupta e deschisă, mai sunt încă destule etape şi nimic nu e clar pentru absolut nimeni. E lucrul care ne obligă să ne batem, să luptăm până la capăt şi să fim foarte eficienţi. Asta înseamnă un pic mai mare responsabilitate defensivă şi eficienţă ofensivă, care eu nu prea am ce să le reproşez băieţilor”, a declarat Costel Enache, antrenorul principal al formației Astra Giurgiu.

Înaintea duelului de astăzi, Astar se află pe locul 6 cu 28 de puncte în timp ce Dinamo este pe loucl 11 cu 22 de puncte.

Partida Astra Giurgiu- Dinamo București, meci contând pentru etapa a XXI-a a Ligii I va avea loc astăzi de la ora 20:00, duelul urmând a fi transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.